14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialComisia de învăţământ din Cameră aprobă includerea clasei a IX-a în ciclul...

Comisia de învăţământ din Cameră aprobă includerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial

Membrii comisiei au votat astfel varianta propusă de Guvern, împotriva acesteia pronunţându-se doar reprezentanţii PSD, potrivit Mediafax.

În timpul dezbaterilor, reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au susţinut ca învăţământul obligatoriu să fie cel tradiţional, adică să rămână cum este în prezent, de patru ani ciclul primar, patru ani ciclul gimnazial şi patru ani cel liceal. Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au susţinut, fără succes, că varianta propusă de Guvern va avea drept consecinţe diminuarea la trei ani a duratei liceului, lucru care nu se întâmplă în alte ţări europene, creşterea numărului de tineri care nu vor mai urma cursurile liceale şi creşterea numărului de muncitori necalificaţi.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent la dezbateri, a susţinut, însă, varianta Guvernului, arătând că aceasta este “o măsură fundamentală” şi că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu este prevăzută pentru elevii care încep în acest an clasa a V-a. Funeriu a precizat că varianta Guvernului prevede un ciclu primar de 5 ani (prin includerea clasei pregătitoare), 5 ani – ciclul gimnazial (prin includerea clasei a IX-a) şi 3 ani cel liceal.

El a propus şi un amendament, potrivit căruia, până cel târziu în 2020 cursurile liceale să devină obligatorii.

PSD a susţinut, prin deputatul Anghel Stanciu, ca învăţământul obligatoriu să fie de 11 ani, dar acest lucru a fost respins la vot.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă