15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCNADNR a tras în șase luni din banii UE cât pentru doi...

CNADNR a tras în șase luni din banii UE cât pentru doi kilometri de autostradă

Ne-am plâns că cele 1,8 miliarde de euro cerute de firma franceză Vinci pentru concesiunea autostrăzii de pe Valea Prahovei reprezentau un preţ prea mare ce urma a fi plătit şi, în final, am renunţat la acest proiect. Cum este însă să pierzi nu mai puţin de trei miliarde de euro bani puşi gratuit la dispoziţie de către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea drumurilor, Căilor ferate, porturilor şi aeroporturilor din România?

România va înregistra o pierdere cifrată în jurul a 3 miliarde de euro la capitolul fonduri europene destinate dezvoltării infrastructurii de transport, arată cifre ale Ministerului Fondurilor Europene, dar şi declaraţii ale diferitor oficiali din domeniul transporturilor.

Suma pierdută este constituită din alocaţiile acordate de Comisia Europeană României pentru exerciţiul 2007-2013 pentru diferite proiecte ce nu au cum să fie terminate până la finele acestui an- finele actualei perioade de programare şi care vor fi continuate în exerciţiul următor, anume 2014-2020.

Spre exemplu, dacă proiectul de construire a unei autostrăzi costă 200 de milioane de euro şi până la finele acestui an – sunt cheltuite 100 de milioane de euro – România va pierde 100 de milioane de europe care le avem la dispoziţie pentru realizarea proiectului, dar şi alte 100 de milioane de euro ce ne vor fi puşi la dispoziţie în următoarea perioadă de programare, dar din care am fi putut face alt proiect.

În pofida vizitelor oficiale, cum este cea recentă a comisarului european Corina Creţu, a declaraţiilor pompoase privind aprobarea noului Program Operaţional Infrastructură Mare şi a inaugurărilor de câţiva kilometri de autostradă, situaţia este dramatică. În cei nouă ani scurşi de la demararea actualului Program Operaţional, în 2007, am reuşit să cheltuim doar 2,52 miliarde euro, din cele 4,28 miliarde de euro, adică 58%. Este relevant că de la începutul acestui an principalii beneficiari de fonduri europene pentru Transporturi, anume Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi CFR, au absorbit circa 14 milioane de euro, adică o sumă din care se pot face doi kilometri de autostradă.

Pentru a nu pierde banii, Ministerul Transporturilor, împreună cu beneficiarii CNADNR şi CFR, a împărţit mai multe proiecte importante în două părţi, una urmând a fi încheiată la finele acestui an, alta în anii următori. Este cazul proiectelor de autostradă Lugoj-Deva, loturile 2, 3 şi 4, Sebeş – Turda, Câmpia Turzii-Tg. Mureş, Centura Bucureşti şi lotul 2 din Timişoara-Lugoj care nu vor fi gata în actualul exerciţiu cum era planificat. Acestea vor fi definitivate contra 562 milioane euro în următorul exerciţiu. Pe lângă acestea, sunt  amânate parţial şi proiecte de drumuri naţionale sau căi ferate ce vor ridica suma necheltuită în actuala perioadă la 1,5 miliarde euro.

Ce a cauzat eşecul

„E un program ce nu seamănă cu celelalte programe şi în care nu mergea să separi beneficiarii subordonaţi Ministerului Transporturilor de Autoritatea de Management ce a fost transferată la Ministerul Fondurilor Europene“, explică motivul eşecului un oficial al Ministerului Transporturilor responsabil de atragerea fondurilor europene, sub protecţia anonimatului. El face referire la faptul că, la finele anului trecut, premierul Victor Ponta a decis să treacă de la Ministerul Transporturilor la cel al Fondurilor Europene managementul decontărilor cu UE pentru Programul Operaţional de Transport. Potrivit oficialului menţionat, măsura Guvernului a fost „cauza majoră“ a acestei situaţii nedorite. „Bugetul ce se repartizează beneficiarilor este gestionat de Ministerul Transporturilor, deci acolo se fac plăţile, iar în altă parte au loc decontările cu UE, deci s-au văzut rezultatele nefericite“, explică el, adăugând că riscul decomiterii (de pierdere), este în jurul a 1,5 miliarde de euro.

Dar cât putem spera că se va mai cheltui din fondurile UE până la finele anului? „Din păcate, şansa maximă ar fi de 500 de milioane de euro, dar aceasta ar fi un record“, socoteşte acesta. 

Din păcate, şansele de a mai cheltui fonduri UE până la finele anului pentru Transporturi sunt de maximum 500 milioane euro, dar ar fi un record. Trecerea gestionării fondurilor la Ministerul Fondurilor Europene a fost o mişcare fatală.“ Oficial al Ministerului Transporturilor

Cele mai citite

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă