În februarie 2007, Compania de Autostrăzi din România a încheiat cu Ascot Engineering Services SRL un contract de consultanţă de peste 3 milioane de euro, finanţat dintr-un împrumut de la Bancă Europeană de Investiţii. Ascot Engineering Services SRL, ai cărui acţionari sunt trei britanici, a fost înfiinţată în 9 octombrie 2006, la patru luni după ce au început procedurile de licitaţie şi la şase zile după ce compania a depus oferta cu care a câştigat licitaţia, potrivit hotnews.ro.
În plus, doi dintre asociaţii Ascot Engineering Services SRL erau angajaţi la Compania de Autostrăzi în timp ce se derula licitaţia de 3 milioane de euro.
Pe 28 aprilie 2006, CNADNR a iniţiat procedurile de atribuire pentru un contract de 3,17 milioane euro. Procedura de atribuire s-a desfăşurat în mai multe etape, între aprilie şi decembrie 2006, iar contractul a fost încheiat în februarie 2007, având că termen de derulare 48 de luni, adică până în 2011.
Câştigătoarea contractului a fost declarată compania Ascot Engineering Services SRL. Potrivit documentelor licitaţiei, Ascot Engineering Services SRL a câştigat licitaţia având oferta financiară cea mai scumpă, 3 179 000 euro, faţă de consorţiul de companii clasat pe locul doi, care a oferit preţul 2 677 000 euro. Compania a câştigat contractul după ce comisia de licitaţie i-a acordat un punctaj mai bun pentru oferta tehnică. Ascot Engineering Services SRL a participat la licitaţie, deşi compania nu era oficial înregistrată la Registrul Comerţului.
Istoricul companiei arată că cererea de înregistrare a Ascot Engineering Services SRL a fost depusă la Registrul Comerţului pe data de 6 octombrie 2006 iar pe 9 octombrie societatea a fost înregistrată oficial. Potrivit desfăşurătorului licitaţiei, pe data de 3 octombrie comisia de licitaţie din cadrul CNADNR a deschis ofertele tehnice.
Ce spune legea
Potrivit articolul 41 din legiea achiziţiilor publice, orice operator economic are dreptul de a participa la o procedura de atribuire. Aceeaşi lege defineşte operatorul economic drept persoană fizică sau juridică. În cazul de faţă, Ascot Engineering Services SRL este o persoană juridică. Legea 31/1990, articoul 41, aliniatul 1 menţionează că o societate comercială devine persoană juridică de la data înmatriculării în Registrul Comerţului. După cum atesta şi Monitorul Oficial, Ascot Engineering Services SRL a devenit persoană juridică pe data de 9 octombrie 2006, la şase zile după ce a depus oferta tehnică pentru licitaţia pe care a şi câştigat-o ulterior.
Ascot Engineering Services SRL este o companie cu sediul în sectorul 1 şi cu un capital social de 210 lei. Pe anul 2008, a avut o cifră de afaceri de 2.652.694 lei, nici un salariat şi un profit de 52.946 lei. Compania are trei acţionari, toţi cetăţeni britanici: Dow James Sneddon, Curran Henry Alexander, Nesbitt Andrew Kim. În iulie 2006, Nesbitt Andrew Kim şi Curran Henry Alexander figurau în iulie 2006 angjati în cadrul CNADNR.
Într-o notă de clarificare trimisă de Ascot Engineering Services SRL către CNADNR pe 17 iulie 2007 se menţionează: „Domnii Nesbitt şi Curran sunt în prezent angajaţi ai Companiei de Autostrăzi că şi asistenţi tehnici. Contractul lor se termină în august 2006”. Din procesul verbal al comisiei de licitaţie din 12 iulie 2006 aflăm că Ascot Engineering Services SRL şi alte trei companii s-au calificat pentru licitaţie.
Administratorul Ascot: Ştiu că acest contract este legal
Reprezentanţii Ascot Engineering Services SRL susţin că au câştigat contractul în mod legal şi că din punctul lor de vedere nu există nici un fel de încălcare a legii. „Ştiu că este o licitaţie publică, dar contractul este confidenţial, nu pot să vă dau detalii, trebuie să îmi consult asociaţii. Pot să va spun că acest contract este legal. A fost încheiat pe baza unor proceduri legale şi a fost încheiat după ce agenţia care l-a finanţat a transmis că nu are nici un fel de obiecţie”, a spus Dow James Sneddon, administratorul companiei
Cât despre faptul că asociaţii săi au fost angajaţi ai Companiei de Autostrăzi în timp ce licitaţia era în derulare, Sneddon a spus: „Trebuie să apreciaţi faptul că fiind angajat al Companiei de Autostrăzi nu te exclude moral sau altfel de la a urmări noi oportunităţi. Conflictul de interese se aplică doar în cazul în care există o implicare în pregătirea documentaţiei pentru licitaţie, iar aici nu a fost vorba de aşa ceva.”
„BEI supervizează licitaţii sub aspectul repectatii legislaţiei europene. Noi nu putem însă comenta contracte în care nu suntem parte semnatară”, a spus reprezentantul BEI, Dusan Ondrejicka. Neoficial însă, reprezentanţii biroului investigaţii şi antifrauda din cadrul băncii s-au autosesizat şi au demarat o investigaţie.
Florin Goruneanu, fost director adjunct în cadrul CNADNR, a fost preşedintele comisiei de licitaţie care a atribuit contractul. „Eu am fost pus la această comisie exact când am venit la Compania de Autostrăzi. Nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat exact. Oricum procedurile de licitaţie erau demarate înainte să vin eu şi problema e a celor care au făcut caietul de sarcini şi cei care au verificat documentele. Dacă s-a întâmplat aşa cum povestiţi dumneavoatra sigur e grav”, a spus Goruneanu.