18.2 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialCirculaţie feroviară blocată pe un fir, în apropierea Capitalei

Circulaţie feroviară blocată pe un fir, în apropierea Capitalei

Circulaţia feroviară este blocată pe un fir, în apropierea Capitalei, între staţiile Chiajna – Grădinari şi Crivina – Periş, din cauza unor copaci care au căzut pe gabaritul căii ferate, informează, marţi, compania “CFR SA, conform Mediafax.

În urma incidentului, firul II a fost închis, trenurile putând circula doar pe firul I între staţiile Chiajna – Grădinari şi Crivina – Periş, a precizat Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA, într-un comunicat de presă.

Trenurile care circulă pe relaţiile Bucureşti – Craiova şi Bucureşti – Braşov pot înregistra întârzieri de 10-15 minute între staţiile Chiajna – Grădinari şi Crivina – Periş.

Echipele de intervenţie sunt la faţa locului pentru eliberarea căii ferate pe firul II.

Citeşte şi Străzi inundate, copaci doborâţi de vânt şi maşini avariate în Capitală

Reprezentanţii companiei CFR au precizat că în prezent nu sunt linii închise şi nici trenuri blocate, însă circulaţia în judeţele avertizate cu cod portocaliu şi cod galben se desfăşoară în condiţii de ploi abundente şi vânt puternic.

Călătorii pot solicita informaţii despre eventualele întârzieri în traficul feroviar, din cauza vremii nefavorabile, la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la numărul de telefon 021/9521.

Traficul aerian se desfăşoară normal pe aeroporturile “Henri Coandă” şi “Aurel Vlaicu” din Capitală.

Citeşte şi Circulaţie dificilă în Harghita din cauza ZĂPEZII

Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti au anunţat că marţi, până la ora 10.00, nu au fost înregistrate întârzieri şi nici au fost anulate zbor pe cele două aeroporturi, din cauza condiţiilor meteo.

Capitala şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa sunt de luni, ora 21.00, până miercuri, la ora 02.00, sub cod portocaliu de ploi.

De asemenea, judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Golj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Galaţi sunt sub atenţionare cod galben de ploi până miercuri, la ora 08.00.

Cantităţile de precipitaţii vor cumula 60-70 de litri pe metru pătrat în judeţele avertizate cu cod galben, iar în cele avertizate cu cod portocaliu vor depăşi 80 de litri pe metru pătrat.

Cele mai citite

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...
Ultima oră
Pe aceeași temă