Traficul se desfășoară cu dificultate, miercuri după-amiaza, în zona stațiunilor Călimănești și Căciulata, ca urmare a unei poloi torențiale, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu, citat de Agerpres.
„Este vorba de drumul care trece prin cele două staţiuni unde, într-o zonă, s-a produs o creştere a nivelului apei, ceea ce a dus la îngreunarea traficului rutier. Primăria a intervenit cu utilaje şi s-a descongestionat circulaţia pe acest segment de drum”, a precizat Alian Teodorescu.
Ea a recomandat conducătorilor auto care tranzitează cele două staţiuni să ruleze cu viteză redusă. DN 7, pe raza localităţii Călimăneşti – Căciulata, este destinat traficului uşor, cel greu desfăşurându-se pe DN 7 CC, centura Călimăneşti.