Cazul Tobă are meritul că redeschide un buboi supurând. Flagelul plagiatului trebuie rezolvat, trebuie să fie printre „priorități“.
Într-o reacție rapidă la ultimul scandal de plagiat care îl vizează pe ministrul de Interne, Petre Tobă, scriam că premierul Dacian Cioloș va da primul test în ce privește seriozitatea declarațiilor sale despre integritate. Sper că îl va trece, deși, după părerea mea, a plecat cu stângul în această chestiune. Să mă explic.
Din investigația realizată de jurnalista Emilia Șercan, plagiatul nu este la nivelul „suspiciunilor“, termen folosit pentru a respecta prezumția de nevinovăție, ci al certitudinilor. Pentru că, așa cum spune Gabriel Liiceanu într-o intervenție la RFI, „un elev de clasa a opta şi orice om care, ştiind să citească, poate să compare două pagini puse alături. E vorba de a stabili identitatea a două texte, pur şi simplu“. Făcând acest exercițiu de comparare a textelor, constați că Tobă a copiat ad litteram 250 de pagini din cele 390 ale lucrării sale de doctorat din surse diferite, lucrări de specialitate sau referate postate pe Internet. Ministrul s-a prăbușit în abisul ridicolului hoției prin „detaliul“ cu Apud Joseph Stiglitz și Apud Barry Buzan, despre care și-a spus probabil că or fi frați, d-aia i-a trecut în bibliografie la litera A. Premierul Cioloș ar trebui să-și găsească timp să citească articolul Emiliei Șercan și să facă de unul singur comparația textelor. Pentru orice om de bună-credință, cum nu mă îndoiesc că este premierul, verdictul este de plagiat, indiferent de câte comisii și consilii ar spune altceva, așa cum s-a întâmplat în celebrul și rușinosul caz Ponta, indiferent de „versiunea“ lui Tobă.
