23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialCine sunt procurorii care l-au protejat pe Vintu

Cine sunt procurorii care l-au protejat pe Vintu

Urmele lasate de banii pe care Sorin Ovidiu Vintu i-a trimis in Indonezia lui Nicolae Popa – pentru a-i finanta sustragerea  de la executarea pedepsei  de 15 ani inchisoare la care a fost condamnat pentru inselarea cu peste 3.400 de miliarde lei vechi a investitorilor FNI-, au dus la redeschiderea tuturor dosarelor  FNI- Banca Agricola-BRS-BID,  prilej cu care s-a constatat ca procurorul sef Irinel Paun si procurorul Catalin Purcarin  au ignorat probele implicarii lui Vintu. Cei doi procurori  vor fi cercetati intr-o prima faza de CSM.

Scopul redeschiderii dosarelor este depistarea si pedepsirea beneficiarilor banilor precum si recuperarea prejudiciile . Reamintim ca  statul a fost obligat de instante de judecata sa-i despagubeasca pe investitorii FNI. Pana acum  au fost platite  din bugetul de stat peste 100 de milioane de euro si urmeaza plata altor circa 100 de milioane de euro.

Procurorul General : Netrimiterea in judecata a lui SO Vintu- nelegala

Potrivit procurorului general al Romaniei Laura Codruta Kovesi, „din analiza de ansamblu a dosarelor  FNI- Banca Agricola- Banca de Investitii si Dezvoltare (BID) – Banca romana de Scont (BRS) (…)  a rezultat că soluţiile de netrimitere in judecata  dispuse cu privire la VÎNTU SORIN OVIDIU  si altii pentru fraudarea FNI si pentru infractiuni de spalare de bani sunt nelegale (…) Totodată, a rezultat că există legături între faptele care au format obiectul acestor dosare, impunându-se cercetarea lor în cadrul aceleiaşi cauze”.

Ce contineau dosarele redeschise:

1.Dosarele penale nr.372/D/P/2004 şi nr.374/D/P/2004 – care au vizat generarea unor pagube în patrimoniul investitorilor FNI de peste 3.400 miliarde de lei  vechi, ca urmare a derulării unor activităţi care au determinat intrarea fondului în incapacitate de plată;
 
2.Dosarul penal nr
.76/P/2005 – privind prejudicierea Băncii Agricole SA cu peste 60 de miliarde de lei vechi prin desfăşurarea de acţiuni pe piaţa de capital, respectiv achiziţionarea de acţiuni necotate supraevaluate şi convertirea unui împrumut în obligaţiuni;
 
3.Dosarul penal nr.754/D/P/2006 – privind constituirea   Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) SA cu bani de la FNI luati de Vintu, in care a fost implicat si Nicolae Vacaroiu, fost premier, acum sef al Curtii de Conturi.

4. Dosarul penal nr.34/D/P/2005 – privind falimentul Băncii Române de Scont (BRS), prejudiciata cu peste 260 de miliarde de lei vechi.  Intre pagubiti figureaz Astra Asigurari. Banii ar fi ajuns la firme controlate de Vintu

                                                                                      
Reamintim că în anul 2000, procurorii i-au trimis în judecată pe administratorul FNI, Ioana Maria Vlas, şi pe responsabilii din instituţiile statului  care aveau atribuţii de avizare şi control a fondurilor de investiti, iar partea cu beneficiarii banilor FNI a fost disjunsa şi instrumentată în dosar separat.

În 2002, instanţa de judecată retrimite dosarul responsabililor cu administrarea FNI la Parchet pentru completarea cercetărilor cu beneficiarii banilor. Dosarul a fost din nou conexat şi instrumentat  în intregime ( adică un dosar pentru toate cele patru dosare FNI-Banca Agricola-BRS-BID) de procurorul Luminita Sega, care a dispus începerea urmăririi penale şi a altor făptuitori, între care  Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa ( beneficiar a mai multor miliarde de lei pe care le-a retras de la FNI-FNA pentru Vintu). Sega a dispus inculparea lui Vîntu pentru infracţiuni grave ca înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni care se pedepsesc cu 15 ani închisoare.

Exact în faza finalizarii rechizitoriului pentru trimiterea în judecată a lui SO Vântu,  procurorul general de atunci Ilie Botos (care ULTERIOR  a dat vina pe  adjunctul sau,  Marcel Sanpetru), i-a luat dosarul procurorului Sega şi i l-a repartizat procurorului şef Irinel Paun. În scurt timp, Păun  l-a spălat pe Vîntu de păcate. La începutul anului 2005, după schimbarea puterii, când se punea problema redeschiderii anchetarii lui Vîntu în dosarele FNI, Luminiţa Sega a intrat în comă profundă  şi, după aproape un an, a murit în condiţii neelucidate încă.

Până în prezent, există doar două condamnări semnificative în dosarul FNI şi anume condamnarea lui Nicolae Popa la 15 ani închisoare şi a Ioanei Maria Vlas, la 10 ani, ca foşti responsabili ai administrării banilor, nu ca beneficiari. Vlas, care  şi-a executat deja pedeapsa, a declarat mereu că principalul beneficiar a fost Sorin Ovidiu Vîntu.   Insă, Nicolae Popa, care abia a început executarea (în 2000 a fugit din România şi a fost capturat abia în decembrie 2009  în Jakarta-Indonezia şi extrădat către România, unde a ajuns abia la începutul acestui an), încă nu a făcut declaraţii publice despre beneficiarii banilor. Reamintim însă că într-o convorbire telefonică, interceptată de autorităţi,  Popa l-a ameninţat cu denunţarea  pe   Vântu dacă nu-i trimite banii  pentru a scăpa de extrădare. Nu este exclus ca Popa  să fi făcut deja declaraţii complete.
 
Procurorii care au distrus dosarul instrumentat de Luminita Sega vor fi  cercetati de CSM

Procurorul şef Irinel Paun şi  ca şi procurorul  Cătălin Purcarin vor da seama pentru modul în care au distrus  dosarul  FNI-Banca Agricolă-BRS-BID instrumentat ca la carte de Luminiţa Sega.  La început, Irinel Păun a despărţit dosarul  în mai multe dosarele, prilej cu care a dispersat probe esenţiale. Apoi, ca să nu bată la ochi că l-a spălat de păcate grave ca înşelăciunea şi spălarea de bani,  l-a trimis în judecată pe Vîntu doar pentru fals, infracţiune graţiată la momentul redactării rechizitoriului. Partea cu beneficiarii banilor de la FNI a fost ignorată de Irinel Păun. Mai precis, Păun  a disjuns această secvenţa din dosar pentru a fi instrumentată temeinic, dar a doua zi a închis tot el acea bucată de dosar. Apoi, procurorul şef Păun i-a dat  procurorului Cătălin Purcarin să instrumenteze bucăţile de dosar care priveau constituirea şi apoi falimentarea băncilor BID şi BRS,  clasate ulterior şi acestea.  Procurorii Irinel Păun şi Cătălin Purcarin vor fi cercetaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, spun surse din Parchetul General.

Moartea Luminiţei Sega cercetată şi acum de Parchetul Bucureşti

Anchetatorii suspectează că procurorul Luminiţa Sega a fost otrăvită cu metale grele care ar fi provenit din ţări ale fostului spaţiu sovietic. În 2005, când Luminiţa Sega a intrat brusc în comă, nicio analiză medicală nu a putut stabili cauzele bolii. S-au prelevat probe care au fost trimise de familie la diverse laboratoare din străinătate. După ce un astfel de laborator  ar fi ajuns la concluzia că ar fi vorba de otrăvire lentă cu metale grele, familia a sesizat Parchetul şi astfel s-a format un dosar penal la Parchetul Bucureşti ( în 2008). În  prezent, spun surse judiciare, se aşteaptă rezultatele analizelor trimise în SUA în baza unor proceduri judiciare (absolut necesare pentru a deveni probe în dosar, analizele făcute de familie reprezintă doar indicii, nu probe judiciare).
  
Ce înseamnă redeschiderea dosarelor FNI-Banca Agricolă-BID-BRS

Redeschiderea dosarelor FNI înseamnă urmărirea circuitului celor circa 3.400 de miliarde de lei scoşi de la FNI,Banca Agricolă( care a cumpărat cu milioane de dolari hârtii fără valoare) şi a celor peste 250 de miliarde de lei de la Banca Română de Scont şi pedepsirea beneficiarilor acestor sume. O parte din banii scoşi de la FNI au fost depuşi  de Vîntu drept capital social pentru înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare ( cu ajutorul lui Nicolae Văcăroiu, în prezent şef al curţii de Conturi). Potrivit unor surse judiciare, o parte din  banii delapidaţi ar fi ajuns, prin Cipru, în Indonezia pentru finanţarea ascunderii lui Nicolae Popa în Indonezia. Din ordonanţa procurorului general, în care se face şi un inventar al probelor materiale, rezulta că Vîntu va fi pus sub învinuire pentru înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave, spălări de bani şi asociere în  vederea comiterii de infracţiuni , fapte care care atrag pedeapsa de 15 ani închisoare şi care prelungesc termenul de prescripţie, oferind astfel posibilitatea încarcerării lui Vîntu în cazul în care va fi condamnat de instanţa de judecată.

Ce a facut Vîntu


Potrivit ordonantei de redeschidere a dosarelor, „ punctele de convergenţă ale dosarelor penale referitoare la Fondul Naţional de Investiţii, Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare şi Banca Română de Scont pot fi plasate pe următoarele paliere:

-activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului „GELSOR” (GELSOR SA, SOV INVEST SA, IMOBILIAR NETWORK SA, VÎNTU SORIN OVIDIU COMPANY SRL, GELSOR IT SA etc.), deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de VÎNTU SORIN OVIDIU;

-principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat/companiilor având capital de stat a fost VÎNTU SORIN OVIDIU;

-succesiunea faptelor de natură infracţională cercetate în dosarele penale are o consistenţă internă puternică, redată atât prin congruenţa metodelor şi persoanelor avute în vedere, cât şi prin dependenţa faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de VÎNTU SORIN OVIDIU.

-Împrejurarea că faptele au fost cercetate în dosare separate a dus la ignorarea aspectelor temporale şi de cauzalitate ale acestora, precum şi a congruenţelor evidente între modalităţile de acţiune şi persoanele învinuite/inculpate.

-Astfel, obiectul cercetărilor s-a limitat la palierul administrativ al Grupului „GELSOR”, fără o contextualizare a acţiunilor/inacţiunilor celor în cauză, ignorând cronologia faptelor şi beneficiarul final al fondurilor financiare obţinute în mod ilicit, prin fragmentarea succesivă a dosarelor şi neevidenţierea atribuţiilor decizionale exercitate în mod informal de VÎNTU SORIN OVIDIU.

-Expertizele realizate în cadrul dosarelor nu au reliefat beneficiarii finali  ai sumelor de bani rezultate în urma săvârşirii faptelor în discuţie şi modul de direcţionare al acestora (plăţi externe, investiţii etc.), iar în pofida faptului că Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Banca Naţională a României au informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la operaţiuni suspecte de spălare de bani în care era implicat VÎNTU SORIN OVIDIU, niciunul din obiectivele expertizelor nu a vizat analiza conturilor deţinute de acesta, societăţile comerciale controlate direct/indirect şi angajaţii reprezentativi ai Grupului „GELSOR”.

Cum l-au protejat  pe Vintu procurorii Irinel Paun si Catalin Purcarin

Procurorul general Kovesi sustine in ordonanta de redeschidere a dosarelor lui Vintu ca procurorii pe Irinel Paun si Catalin Purcarin nu au analizat documentele documentele financiar-contabile si arhivele FNI -Banca Agricola-BID-BRS  „ în contextul general al activităţii infracţionale, conturile bancare deţinute de VÎNTU SORIN OVIDIU în perioada de referinţă (1995-2002) şi cele peste 30 societăţi comerciale/asociaţii  înfiinţate, preluate şi finanţate de acesta în aceeaşi perioadă, cu sume de bani provenite din fraudarea FNI şi BRS. În cadrul cercetărilor nu au fost reliefate problemele sistemice speculate de VÎNTU SORIN OVIDIU, respectiv modul de evaluare al acţiunilor necotate, disfuncţionalităţile controlului exercitat de Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ilegalitatea funcţionării Fondului Naţional de Investiţii şi condiţiile preluării de către AVAB a activelor bancare neperformante.

Mai mult, parcursul procesual al dosarelor este similar, elementul comun fiind neaprofundarea rolului jucat de VÎNTU SORIN OVIDIU în tranzacţiile derulate. În unele situaţii, aceiaşi magistraţi au pronunţat în mod repetat soluţii de neurmărire faţă de VÎNTU SORIN OVIDIU sau au dispus fără temei disjungerea cauzei cu privire la această persoană şi continuarea cercetărilor, în timp ce ceilalţi inculpaţi au fost trimişi în judecată. De asemenea, pe parcursul efectuării cercetărilor au existat mai multe încălcări ale normelor de procedură şi au fost dispuse soluţii atipice pentru practica organelor judiciare”.

Istoricul dosarelor FNI

31.05.2000 -( Dosarul privind doar administrarea banilor de la FNI) s-a dispus începerea urmăririi penale şi luarea măsurii arestării preventive faţă de VLAS IOANA MARIA (fost preşedinte al SC Sov Invest SA), BĂTRÂN GAVRIL, DIŢĂ IOAN, SIMA MIHAELA şi PETRESCU MARIAN (membrii în Consiliul de Administraţie) şi ANDREI  MARIUS (cenzor extern independent).

05.12.2000 – Organele de cercetare penală au propus, în temeiul art.10 lit.a din Codul de procedură penală, neîncepere a urmăririi penale faţă de VÎNTU SORIN OVIDIU, apreciindu-se că modalitatea în care sus-numitul a devenit acţionar majoritar al B.I.D. este corectă.

04.12.2000 – prin rechizitoriul nr.25/P/2000 din 04.12.2000, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor VLAS IOANA MARIA, PETRESCU MARIAN, SIMA MIHAELA, ANDREI MARIUS, BĂTRÂN GAVRIL, DIŢĂ ION, BOBOC ŞTEFAN, BEBIS CEZARA CECILIA, PETROVICI CAMENCO, MINCU MIHAELA ZORA, NEGURĂ GHEORGHE, IONESCU MUSCEL-INACULESCU MIRCEA şi COSTESCU MIRCEA, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, neglijenţă în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, sustragere sau distrugere de înscrisuri, fals în contabilitate, fapte privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului Naţional de Investiţii, prin care, s-a cauzat unui număr de peste 300.000 depunătorii, persoane fizice şi juridice, precum şi Casei de Economii şi Consemnaţiuni, un prejudiciu total de 3.400 miliarde ROL
               
28.01.2002 -(Dosarul beneficiarilor banilor FNI-Banca Agicola-  BID-BRS)- s-a dispus ( prin semnatura Luminitei Sega) începerea urmăririi penale faţă de VÂNTU SORIN OVIDIUinfracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals, prev. în art.292 Cod penal. şi art.291 Cod penal., constând în aceea că, în anul 1999 a prezentat BNR o adeverinţă eliberată de SC SOV INVEST SA, sub semnătura inc.VLAS IOANA MARIA în care s-a menţionat nereal că este deţinător al unui carnet de investitor.
pentru săvârşirea

13.06.2002 – ( Dosarul adminsitratorilor FNI)- Judecătoria Sector 2 Municipiul Bucureşti), prin sentinţa penală nr.775 din 13.06.2002, pronunţată în dosarul nr.18.518/2000, a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea completării materialului de urmărire penală. În principal, s-a dispus identificarea şi audierea persoanelor care, prin prisma funcţiilor deţinute în diferite organisme financiar-bancare, au fost implicate în activitatea FNI, ridicarea întregii documentaţii contabile a Fondului şi a societăţilor de administrare şi distribuire, în baza căreia să fie efectuată o expertiză contabilă judiciară.

28.01.2002 – (dosarul beneficiarilor banilor)-  procurorul Luminita Sega dispune începerea urmăririi penale faţă de VÂNTU SORIN OVIDIU pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals, prev. în art.292 Cod penal. şi art.291 Cod penal., constând în aceea că, în anul 1999 a prezentat BNR o adeverinţă eliberată de SC SOV INVEST SA, sub semnătura inc.VLAS IOANA MARIA în care s-a menţionat nereal că este deţinător al unui carnet de investitor.

– 10.04.2003 – procurorul Luminita Sega  a dispus extinderea cercetării penale faţă de inc. VÎNTU SORIN OVIDIU pentru instigare la infracţiunea de înşelăciune şi pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

– 21.04.2003 – procurorul Luminita Sega a dispus extinderea cercetărilor faţă de inc.VÎNTU SORIN OVIDIU, pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani şi inc.POPA R.NICOLAE, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălare de bani. In plus, Sega a conexat toate dosarele FNI-FNA-Banca Agricola- BRS-BID, refacand harta infractionala a gruparii lui Vintu, cu rolul si raspunderea fiecaruia

– 30.01.2004s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de numiţii VÎNTU SORIN OVIDIU, POPA R.NICOLAE, VLAS IOANA MARIA, PETRESCU MARIAN şi DOBRE CRISTIAN, pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în formă continuată.

12.02.2004dosarul ii ESTE LUAT procurorului Luminita SEG. Dupa o plimbare de vreo 10 luni  prin diverse sectii ale Parchetului General, dosarul ajunge la procurul sef  Irinel Paun, care  il scoate pe Vintu de sub urmariri penale pentru infractiuni grave. Apoi, intre 2005-2010, dosarele se plimba  pe la DNA si DIICOT pentru ca ultima scoatere de sub urmarirea penala ( in dosarul BRS) sa se produca in 2010.

Trimiterea in judecata a lui Vintu amanata pentru ca era imobilizat  in carucior

07.12.2004 – Irinel Paun, prin rechizitoriul nr.372/D/P/2004 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor VLAS IOANA MARIA,  POPA NICOLAE, PETRESCU MARIAN, SIMA MIHAELA, ANDREI MARIUS, BĂTRÂN GAVRIL, DIŢĂ ION, BOBOC ŞTEFAN, BEBIS CEZARA CECILIA, PETROVICI CAMENCO, MINCU MIHAELA ZORA, NEGURĂ GHEORGHE, IONESCU MUSCEL-INACULESCU MIRCEA, COSTESCU MIRCEA, precum şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de VÎNTU SORIN OVIDIU, având în vedere faptul că, la data respectivă, acesta se afla imobilizat, în urma unei intervenţii chirurgicale, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.291 şi 292 C.p., art.25 rap. la art.215 C.p., art.25 rap. la art.290 C.p., art.323 C.p., art.23 din Legea nr.21/1999

– Irinel Paun a înregistrat noul dosar cu nr.374/P/2004, iar prin rechizitoriul din 08 decembrie 2004, la doar o zi după soluţia de disjungere, a  dispus trimiterea în judecată a inculpatului VÎNTU SORIN OVIDIU doar  pentru comiterea unor fapte de uz de fals şi fals în declaraţii ( infractiuni prescrise), precum şi scoaterea lui VÎNTU SORIN OVIDIU de sub urmărire penală pentru infracţiunile GRAVE  de complicitate la înşelăciune şi spălarea banilor. Totodată, prin rechizitoriu s-a prevăzut că se va dispune revocarea măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanţele nr.108/P/2003 din 10.04.2003 şi 12.05.2003, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inc. VÎNTU SORIN OVIDIU. Adica i-a ridicat sechestrul pe bunuri.

– 516 miliarde de lei virate direct in conturile lui Vintu, fara ca acesta sa fie investitor FNI
In ordonanta de redeschidere a dosarelor, Kovesi descrie si modul in care Vintu a ajuns ilegal in posesia banilor FNI. Capitole semnificative sunt : „ OPERAŢIUNI DERULATE DE PE CARNETELE DE INVESTITOR EMISE PE NUMELE LUI VÎNTU SORIN OVIDIU ŞI POPA NICOLAE” ; „ BENEFICIILE OBŢINUTE DE VÎNTU SORIN OVIDIU ŞI MODUL DE ALOCARE AL ACESTOR”(exemplu:  peste 516 miliarde de lei virate de Popa direct in conturile lui Vintu in conditiile in care Vintu nu era investitor FNI). De asemenea, descrie modul in care au fost devalizate FNI, Banca Agricola si BRS.

 

Cele mai citite

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

Locuitorii unui cartier din sectorul 1, sinistrați, după căderea unui copac

Un copac a căzut pe drumul de acces către cartierul Greenfield din sectorul 1 al Capitalei, locuitorii fiind sinistrați. Arborele căzut a blocat complet drumul...
Ultima oră
Pe aceeași temă