Inceput ca o iritare intre parteneri, luand viteza ca razboi intre cele doua palate – Cotroceni si Victoria –, scandalul initial dintre Basescu si Tariceanu a devenit, cum stim, razboiul dintre Presedintie si Guvern, apoi dintre Presedintie si Parlament. In cursul sau, cele mai importante pierderi, cu victime colaterale din toate directiile, au fost cele pe seama institutiilor statului democratic: grija de a saborda Ministerul Justitiei si reforma din cadrul acesteia a continuat cu suspendarea presedintelui, ca la meciurile din Giulesti unde lumea se enerveaza nu din pricina jucatorilor si a performantelor lor, ci pe motiv de arbitru. Pretul victoriei majoritatii parlamentare a fost… compromiterea legislativului insusi. Cine a vrut si cine nu a vrut a asistat la partuze imposibile, in cuprinsul carora liberalii dadeau ochii peste cap in bratele revigorate ale pesedeilor, iar la nunta UDMR cu PRM membrii celor doua Camere reunite lacrimau emotionati ca s-a reusit, in fine, intrunirea consensului visat de Ion Iliescu inca din zilele voluptuoase ale revolutiei.
Iata insa ca o compromitere a Parlamentului prin antante contrare bunului simt si coerentei politice, o sabordare a functionarii sistemului democrat prin instalarea opozitiei la guvernare si inlaturarea unei parti din puterea aleasa prin vot cetatenesc nu au parut de ajuns pentru evidentierea faptului ca evul mediu in Romania este neintamplator, iar bunul plac ramane criteriul suprem al domniei gastilor. Trebuia ca si Curtea Constitutionala, in ograda careia se jucau deja prea multe meciuri, sa isi dea poalele peste cap, autodiscreditandu-se. Dupa ce, initial, s-a comportat onorabil, dand semnalul ca isteria incalcarilor prezidentiale de Constitutie nu are fundamente suficient de serioase pentru a-l pune pe titularul functiei pe liber, speriata, pesemne, de insinuarile neinocente ca ar fi fost santajata (vezi povestea cu insemnarile adjunctului SRI, Coldea) ori poate amintindu-si de vasalitatile initiale ale unora dintre membrii ei, daca nu cumva descoperindu-si vocatia de girueta politica, aceeasi Curte intervine pentru a bloca, aparent, bunul plac al Parlamentului. In virtutea acestui nou demers, presedintele suspendat nu mai depinde de votul a jumatate plus unu din electoratul Romaniei (circa 9 milioane de oameni si un pic), ci de jumatate plus unu din totalul celor ce se prezinta la urne, indiferent cat de multi sau de putini ar fi acestia.
In principiu, o asemenea transare a situatiei se cuvenea facuta inainte de a se ajunge in impasul actual, daca legislatorii erau mai buni ca profesionisti decat ca experti in smecheria politica. Daca ea nu s-a facut insa nu inseamna ca momentul potrivit pentru schimbarea regulilor jocului politic era tocmai unul de dupa inceperea acestuia. Procedand astfel, in loc sa limpezeasca lucrurile, Curtea intra in teren cu asii ascunsi in maneca si da dovada de o excesiva agilitate in digitatie. Cum s-ar zice, iar si iar, noi centram, noi dam si cu capul, avand si pretentia ca aparam simultan poarta de gol.
Nimeni dintre oamenii de buna credinta nu contesta dreptul Curtii Constitutionale de a elucida situatiile obscure de care abunda legislatia romaneasca de astazi. In acelasi timp, orice sahist, fotbalist, handbalist ori pocherist incepator stie ca legea oricarui joc este ca el sa se desfasoare de la un capat la altul conform aceluiasi cod, aceluiasi set de reguli. Incercand sa spulbere incertitudinile in situatia data, Curtea mareste confuzia si, ca bonus, isi si compromite credibilitatea nu doar etic, ci si profesional.
Vor fi unii bucurosi de noul pas facut prin legiferarea de fata, gandindu-se – conform traditiei – ca pana ce moare doar capra vecinului nu e chiar rau. Ei uita insa, pesemne, ca fiecare din noi e vecinul altcuiva, iar cel ce azi se crede victorios maine s-ar putea impiedica tocmai de decizia actuala.
Intrebarea fundamentala a zilei a depasit, mi se pare, orice relevanta partinica. Ea se pune in termeni radicali: ce mai este in acest moment Romania? O democratie? Un stat de drept? Cu ce institutii si pe baza caror reguli ale jocului? Cine conduce si cine reprezinta in mod legitim astazi tara si electoratul? Este de asteptat ca votul de la 20 mai curent sa traga macar un inceput de linie, dincolo de care sa intrezarim mai clar cine cui fura caciula, cine pe cine prosteste…
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
