12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialCine câştigă din digul de la Galaţi

Cine câştigă din digul de la Galaţi

Digurile care s-au ridicat zilele trecute împotriva revărsării Dunării şi Siretului se vor regăsi pe notele de plată ale primăriilor din Galaţi şi Şendreni, localităţi afectate de inundaţii. Printre firmele plătite pentru materialele de construcţii necesare ridicării stăvilarului din Galaţi se numără şi societăţi comerciale care au contracte de asfaltare a străzilor din oraş.

Primăria Galaţi susţine că digul din saci de nisip şi argilă, lung de 4,5 kilometri, ridicat în zona Portului, ar costa 93.598 lei. Asta, în condiţiile în care, potrivit autorităţilor, o parte din materialele folosite provin din sponsorizări. „Patronii unora dintre firmele cu care am colaborat au venit să ne ajute din proprie iniţiativă şi au spus că în astfel de situaţii nu se iau bani”, ne-a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco. Alte firme nu au avut însă nici o reţinere să taie factură pentru ajutorul acordat, chiar dacă fac parte dintre societăţile care încheie frecvent contracte cu instituţiile publice din judeţ.

Potrivit viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, s-au folosit la dig peste 150.000 de saci de rafie din stocul primăriei şi peste 50.000 de saci din donaţiile mai multor societăţi locale. Sacii au fost umpluţi cu 1.700 tone de nisip, 393 tone balast şi 6.000 tone de argilă. O parte din aceste materiele de construcţii provin din donaţiile unor firme gălăţene, însă primăria trebuie să plătească cea mai mare parte din materialele folosite.

De exemplu, municipalitatea trebuie să achite facturile pentru 900 t de nisip şi transportul acestuia societăţii Metaltrade International SRL, firma omului de afaceri Corneliu Găvăneanu, care deţine Portul Docuri şi Portul Bazinul Nou, ambele rămase în afara digului de protecţie construit zilele trecute.

Alte două societăţi care vor încasa bani de la primărie pentru ajutorul acordat la inundaţii fac parte din grupul Vega, al cărui aţionar majoritar este omul de afaceri Corneliu Istrate, cunoscut pentru faptul că este abonat la contractele de asfaltare a străzilor din oraş.

Urgenţa a trecut, urmează plata facturilor!

În ceea ce priveşte digul de la Şendreni (ridicat împotriva Siretului), autorităţile locale nu au estimat încă valoarea cheltuielilor.

„Vreo 2-3 firme ne-au ajutat cu motorină, altă firmă cu nişte saci, alte firme ne-au mai ajutat cu saci. Dar de la cei care nu au spus nimic de vreo sponsorizare trebuie să mă aştept că îmi trimit facturile. Acum trebuie plătite toate, nisip, saci, folie, căratul nisipului”, spune primarul comunei Şendreni, Paul Cristea, care acum se pregăteşte de plata facturilor: „Încă nu am făcut un total. Acum stau să văd de unde am luat folia, de unde am luat sacii, de la o firmă. Totul trebuie plătit. Şi utilajele trebuie plătite. Păi ce, îţi dă cineva ceva degeaba? A fost situaţia de urgenţă, dar acum urmează facturile…”.

Viitura nu mai vine!

Galaţiul se pare că a scăpat de pericolul inundaţiilor, chiar dacă hidrologii au prelungit codurile roşii pe Dunăre şi Siret. Venit în control la digul ridicat în oraş, ministrul de Interne, Vasile Blaga, le-a recomandat jurnaliştilor să plece acasă, pentru că nu mai au ce face acolo. „În nici un caz nu o să mai sărim cred de cota de 680 de centimetri! Au contribuit şi cei peste 500 de metri cubi pe secundă pe care îi degajăm în Canalul Dunăre-Marea Neagră!”.

Cele mai citite

Investițiile PSD continuă să susțină creșterea economică în trimestrul II: Managerii Români Confirmă

Managerii români confirmă că România va continua să înregistreze creștere economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform Anchetei de Conjunctură privind...

Evoluția îmbrăcămintei bărbătești:o călătorie prin decenii

Moda bărbaților a suferit schimbări semnificative de-a lungul deceniilor, reflectând schimbări în normele societale, influențe culturale și progrese tehnologice. De la stilurile conservatoare de...

Regele Charles a vizitat marți un centru de tratare a cancerului

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit revine la îndatoririle publice pentru prima dată după ce a fost diagnosticat cu cancer. El urmează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă