15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialCine a recuperat crucea de lemn aruncată în Dunăre de Bobotează

Cine a recuperat crucea de lemn aruncată în Dunăre de Bobotează

Crucea de lemn, aruncată în Dunăre, de Bobotează, a fost recuperată de un tânăr care a participat pentru prima dată la acest obicei, informează Mediafax.

La manifestările religioase de la Galaţi au participat, miercuri, aproximativ 1.500 de persoane au participat, miercuri, la Galaţi. 

Unul dintre cele mai aşteptate momente de către credincioşii prezenţi la manifestările religioase de pe faleza Dunării a fost aruncarea unei cruci din lemn în apele fluviului, zece gălățeni înotând pentru recuperarea acesteia. Crucea a fost recuperată de un tânăr de 28 de ani, Paul Gheorghe, care a spus că miercuri dimineaţă a decis să participe la întrecere.

”Este pentru prima oară când particip la această cursă, azi dimineaţă m-am hotărât să particip. Am vrut să prind crucea pentru mine, pentru oameni. Eu sunt profesor de sport, dar nu profesez acum, urmează de la anul”, a spus Paul Gheorghe.

Tânărul a fost felicitat de către ceilalţi temerari care s-au încumetat să sară în apele reci ale Dunării, dar şi de către cei prezenţi pe mal.

Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat, pe faleza Dunării din Galaţi, în apropierea Bisericii Precista, în prezenţa a aproximativ 1.500 de credincioşi, slujba de sfinţire a apei, depozitată în mai multe butoaie din lem, după care cei prezenţi au putut lua agheasmă. 

La Buzău, aproximativ 1.000 de persoane au participat la slujba de Bobotează oficiată de nouă preoți pe malul râului Buzău. Apa care a fost sfințită a fost adusă în șapte butoaie pe malul râului, renunțându-se astfel la cisterna militară folosită în anii trecuți.

După terminarea slujbei religioase, un preot militar a aruncat o cruce din lemn în râul Buzău, iar trei tineri s-au aruncat în apa rece pentru a o recupera. Cel mai norocos a fost un tânăr de 27 de ani, care a participat pentru a șasea oară la acest obicei.

”Nu este prima dată când sar după cruce, însă în acest an cred că este cea mai caldă Bobotează. Este a șasea oară când sar după cruce și am mai prins-o odată acum șapte ani. Sper să am noroc și sănătate în anul care vine”, a spus Marian Dragomir, buzoianul care a scos crucea din apele râului Buzău.

După scoaterea crucii din apă, cei aproximativ 1.000 de buzoieni și-au umplut sticlele cu Agheasma mare, fără să fie înregistrate incidente.

 

 

Cele mai citite

PNL îl trimite înapoi la Brașov pe ministrul Veștea

Conducerea PNL l-a desemnat pe Adrian Veștea, actualul ministru al Dezvoltării, drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Veștea va fi candidatul...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

PNL îl trimite înapoi la Brașov pe ministrul Veștea

Conducerea PNL l-a desemnat pe Adrian Veștea, actualul ministru al Dezvoltării, drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Veștea va fi candidatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă