Cinci decenii de siderurgie la Galați. Gloria pierdută a Sidex-ului

Mii de gălă­­țeni au vizi­­tat Fur­­nalul nr. 5, turnătoria și laminoarele de pe platforma combinatului siderurgic, dând curs astfel invitației administrației ArcelorMittal, care a organizat „Ziua Porților Deschise“ pentru toți locuitorii orașului. Evenimentul a fost organizat cu prilejul sărbătoririi în acest an a 50 de ani de la obținerea primei șarje de tablă groasă la combinatul de la Galați. 

Pentru gălățeni, indiferent dacă au fost sau nu siderurgiști, combinatul este un reper important, pentru că este principala companie industrială care a asigurat dezvoltarea orașului în ultimii 50 de ani. Dacă luăm în calcul și faptul că în 1990 pe platforma siderurgică erau 28.000 de locuri de muncă, se poate spune că de-a lungul anilor în siderurgie au lucrat sute de mii de gălățeni. Așa că odată ivit prilejul de a vizita combinatul, foarte mulți gălățeni au dat curs invitației. Cum vizitarea uzinelor de pe platformă, în special a Furnalului nr. 5, presupunea intrarea acestora în zone cu risc de accidentare, vizitarea s-a făcut în grupuri organizate, cu ghizi din cadrul combinatului, toți vizitatorii primind echipamente de protecție, bocanci, halat, ochelari de protecție, cască și mănuși.

Ghidul fiecărui grup avea un detector de gaze, care ar fi avertizat ime­diat că nivelul de gaze de furnal ar fi crescut periculos. Sâmbătă a fost organizată și o zi a porților deschise pentru familiile actualilor angajați ai combinatului.

Nostalgii

Participanții la „Ziua Porților Deschise“ au putut vedea și o ex­poziție cu fotografii unicat, inedite, care nu au fost expuse niciodată public. Este vorba despre fotografii realizate în urmă cu peste 50 de ani, de la imaginea amplasamentului pe care urma să se construiască Sidex-ul și organizarea de șantier, la momentul începerii construirii – în 1966, fundației primului furnal, la turnarea primei oale de fontă – în 1968 sau obținerea primei șarje de oțel la Furnalul 5. Printre vizitatori s-au aflat și mulți foști siderurgiști care au lucrat zeci de ani de zile pe platforma siderurgică. Unii dintre ei au venit cu soțiile, pentru ca și acestea să vadă ce înseamnă activitatea de la Furnalul nr. 5 sau de la laminoare. „Eu am fost laminorist aici și am vrut să vadă și soția condițiile în care am lucrat 30 de ani“, ne-a declarat Valentin Timofte. La 81 de ani, Nicolae Șendrescu își mai amintește de momentul producerii în 1978 a primei table groase pe platforma siderurgică: „Prima oară s-a încercat prin luna mai, dar nu a fost o reușită. Au urmat alte schimbări, calcule, iar următoarea probă a fost cred prin toamnă, când a ieșit bine. Vă dați seama ce satisfacție! Era prima tablă groasă obținută în România. Au fost zeci de ani de muncă aici, mă leagă amintiri multe și de aceea am venit astăzi aici, să rememorez ce am trăit aici”.

Amintirea producţiilor-record

Producţia-record a combinatului de la Galaţi a fost înregistrată în 1989 şi a fost de 7.663.000 tone de oţel. În perioada de după 1990, au scăzut constant atât producţia, cât şi capacităţile de producţie. De la 10,26 milioane tone, în 1993, capacităţile de producţie au scăzut la 4,25 milioane tone, în 2002,  primul an de după privatizarea Sidexului. În 2002, producţia de oţel a fost de 4.513.000 tone de oţel. În 2009, producția a fost de 1,9 milioane tone. După o perioadă în care a fost la nivel scăzut pe fondul crizei cu care s-a confrunat piața oțelului, în 2015 a fost realizată o producție de 2,09 milioane tone de oțel.

Tehnologiile din anii ’60-’70, depășite

De-a lungul anilor o parte dintre echipamentele combinatului au fost închise, pentru că erau depășite din punct de vedere tehnologic şi al consumurilor energetice, ce făceau ca producţia de oţel cu echipamente la nivelul anilor ’60-’70 să devină necompetitivă. Cele trei fluxuri tehnologice ale combinatului erau de tehnologii diferite. Spre exemplu, tehnologia de elaborare a oţelului la Oţelăria nr. 2, similară cu cea de la Oţelăria nr. 1, era de turnare în lingou, însă nicăieri nu se mai foloseşte acest tip de turnare, pentru că e o tehnologie cu consumuri enorme. Oţelăria nr. 2, Oţelăria Electrică şi Slebingul, au fost primul flux devenit inutil pentru combinat din cauza tehnologiei depăşite şi au fost primele introduse pe lista de desfiinţare.

Sidex-ul falimentat de „firmele căpuşă“

După 1990 combinatul a fost aproape falimentat prin afacerile cu tablă ale „firmelor căpușă“, ale clientelei politice, în general PDSR, dar și PNL. După privatizarea Sidex-ului, obiectivele prioritare ale noului prorietar încă de la preluarea combinatului au fost reducerile pierderilor şi costurilor. Primele reduceri au fost operate prin eliminarea „firmelor căpuşă“, care creşteau costurile cu 3 dolari la tona de laminate.   

Reducere

De la 28.000, la 6.500 de angajați

La privatizare, combinatul avea 28.000 de salariaţi. Mulţi dintre aceştia erau „şomeri activi“, angajaţi pe pile, în perioada în care Sidexul era firmă de stat şi salariile din combinat erau foarte mari. Prima mare reducere a numărului de angajaţi a avut loc la un an de la privatizarea combinatului, în octombrie-noiembrie 2002. Atunci s-au „autodisponibilizat“ 7.546 de siderurgişti. La al doilea val, din aprilie 2004, au renunţat la locul de muncă alţi 950 de salariaţi. Au urmat şi alte valuri de „autodisponibilizări“ și pensionări anticipate, acum mai lucrând la combinat aproape 6.500 de angajaţi.

Eu am fost laminorist aici și am vrut să vadă și soția condițiile în care am lucrat 30 de ani.“ Valentin Timofte