Iranul se pregătește de celebrarea Revoluției ce a răsturnat regimul ultimului șah, Mohammad Reza Pahlavi, după 11 februarie 1979. CIA a declasificat tocmai acum o parte a dosarului „crizei ostaticilor americani din Iran”, care a debutat la 4 noiembrie 1979 și a durat 444 de zile, fiind considerată cea mai lungă criză a ostaticilor din istoria înregistrată a acțiunilor teroriste.
Partea declasificată de CIA se referă la o latură ținută în secret tot acest timp, anume activitatea specialiștilor paranormali, care „au monitorizat” ostaticii timp de peste un an.
52 de diplomați americani și personal administrativ au fost luați ostatici la 4 noiembrie 1979 în Ambasada SUA din Teheran de către studenții revoluționari. 15 luni a durat criza ostaticilor. 444 de zile în care lideri și specialiști din întreaga lume au încercat să găsească soluții pentru eliberarea ostaticilor.
Mișcarea studențeas-că „Adepții Liniei Imamului“ au luat cu asalt Ambasada SUA din Teheran, în semn de protest pentru faptul că șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, al cărui regim fusese răsturnat, fugise la Washington. Revoluționarii îl cereau înapoi, pentru a fi judecat pentru crimele comise de regimul său și de poliția sa secretă, SAVAK.
200 de extrasenzoriali au lucrat în „criza -ostaticilor“
Într-un complex de căsuțe din Fort Meade, Maryland, și-au desfășurat activitatea peste 200 de specialiști în psihotronică. Operațiunea făcea parte din programul CIA „Grill Flame“, de cercetări psihotronice. Obiectivul CIA – Grill Flame în criza din Iran era localizarea ostaticilor, pentru că aceștia fuseseră împrăștiați în mai multe locuri, câte persoane se aflau în jurul lor, starea de sănătate, informații obținute de la distanță prin abilități extrasenzoriale, care, coroborate cu alte date obținute de la agenți din teren, ar fi ajutat la planul pentru recuperarea acestora cu cât mai puține pierderi.
La nivel oficial, se știa că acești specialiști în psihotronică lucrau pentru serviciul de informații al Armatei SUA, însă, conform dosarului CIA, declasificat recent, cam toate serviciile secrete americane urmă-reau activitatea extrasenzorialilor, plus comandanții de top din Pentagon. Nu era un test. 227 de extrasenzoriali au lucrat pentru serviciile secrete americane peste 20 de ani, până în 1995, când programul a fost închis.
Operațiunea de salvare a ostaticilor a fost îndelung pregătită și a debutat la 22 aprilie 1980. La 23 aprilie, șeful unității psihotronice a informat ofițerul superior ce răspundea de Grill Flame că s-au făcut presiuni asupra extrasenzorialilor din partea Comandamentului de Criză „să nu mai reiasă din observațiile și măsurătorile efectuate că trebuie să se renunțe la operațiunea militară“. Acest memo apare în dosarul desecretizat de CIA. La 24 aprilie, -operațiunea de salvare Eagle Claw s-a sfârșit cu un dezastru, un elicopter s-a lovit de avionul de aprovizionare cu combustibil și opt luptători din trupele speciale, plus un civil iranian, au murit.
Informații corecte în proporţie de 45%
Ostaticii au fost eliberați la 20 ianuarie 1981, în urma Acordurilor Algeriene. În septembrie 1980, Irakul a invadat Iranul, ceea ce a dus la războiul iraniano-irakian. Teheranul a trebuit să negocieze cu SUA, prin intermediul Algeriei. După ce s-a sfârșit criza și ostaticii s-au întors acasă, aceștia au fost audiați în legătură cu ceea ce se întâmplase, iar cu această ocazie s-au verificat și observațiile extrasenzorialilor.
Pentagonul a încercat să discrediteze unitatea psihotronică, în raportul întocmit de un colonel din Forțele Aeriene susținându-se că din cele 202 de rapoarte ale extrasenzorialilor, doar șapte au fost corecte, fiind incluse în cele 59 de observații ce conțineau și date corecte, dar și informații total incorecte. Restul observațiilor extrasenzorialilor fuseseră catalogate drept complet eronate.
Ofițerii ce răspundeau de unitatea psihotronică nu au fost de acord cu raportul întocmit de colonelul Forțelor Aeriene. Din documentația pe care o aveau direct de la surse, reieșea că 45% din informațiile date de extrasenzoriali fuseseră aproape de realitate, iar acestea au fost cu atât mai importante, cu cât ele nu puteau fi furnizate de nimeni din interior.
După declasificarea dosarului „Grill Flame“, Joseph McMonegale, unul dintre participanți și unul dintre cei mai eficienți „agenți extrasenzoriali“ din unitatea CIA, a declarat că dezaprobă total „dezvăluirile“ trunchiate, care nu conțin datele extraordinare pe care le-au furnizat extrasenzorialii în criza ostaticilor din Iran. Edwin May, un fizician care superviza din punct de vedere științific activitățile psy-ops, critică, de asemenea, declasificarea unei părți a dosarului.
„Să stai în Fort Meade și să spui cu exactitate care e starea de sănătate a ostaticilor, care a fost mutat din ambasadă, cine va fi eliberat și din ce motiv, astea au fost date cu adevărat folositoare și spectaculoase“, a declarat May. Keith Haray este cel ce a prezis cu trei săptămâni înainte eliberarea ostaticului Richard Queen, din motive de sănătate, înainte ca acesta să aibă simptomele bolii.
Joseph McMonegale, cel ce „a văzut” un submarin rusesc secret
Programul Grill Flame s-a axat, la debut, în 1975, pe cercetarea abilităților extrasenzoriale ale unor oameni din afara sistemului, apoi s-a trecut la antrenarea unor militari. Joseph McMonegale a fost unul dintre aceștia, lucrând în departamentul US Army Intelligence.
El susține că totul se reduce la forța de concentrare asupra unei ținte, nu e nimic paranormal sau anormal! „Descrii ceea ce vezi, adesea fiind nevoie de o interpretare a viziunii și tocmai această interpretare te poate duce departe de realitate”, spune McMonegale. În criza ostaticilor din Iran, rapoartele lui au fost considerate eronate. Neștiind despre ce este vorba, i s-au pus în față 85 de fotografii și a fost întrebat cine are probleme. El a ales 60, apoi s-a concentrat pe 54, exact câți ostatici au fost luați inițial, doi fiind eliberați imediat. Însă el a descris un episod foarte larg al preluării ambasadei, sugerând că este vorba de o țară orientală prin descrierea veșmintelor albe, lungi, și a turbanelor.
CIA a socotit că nu „a văzut” bine, pentru că studenții iranieni care preluaseră ambasada purtau blugi. „Era o abordare greșită. Mi-ar fi trebuit o locație mai exactă, o hartă a Iranului, nu să văd eu exact unde se petrecea acțiunea. Mintea mea s-a străduit să-mi dea cât mai multe coordonate”, spune McMonagale. „Pentru mine este greu să monitorizez atâtea ținte umane vii, în mișcare. Este mult mai ușor să localizez persoane decedate și cel mai ușor să detectez energii mari, cum ar fi cele declanșate de procese nucleare.” McMonagale este celebru pentru episodul în care, din Virginia, a văzut o clădire în partea de nord a URSS, unde se proiecta un submarin nuclear, pe care l-a și desenat cu exactitate, „copiind” ceea ce vedea pe planșetă. În aceeași clădire se efectuau și teste nucleare. Mai târziu, s-a confirmat că era vorba de un nou tip de submarin rusesc din clasa Typhoon. Întrebat cum îl vede, de exemplu, pe Jimmy Hoffa, liderul sindical dispărut la 30 iulie 1975, McMonegale a răspuns: „ Într-o grămadă de beton!”
