19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialChinezii vor hidrocentrala de la Lăpuşteşti

Chinezii vor hidrocentrala de la Lăpuşteşti

Unul dintre giganţii chinezi din domeniul energiei, HydroChina, participă la consorţiul desemnat de Ministerul Economiei pentru construirea hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti. Este vorba de un proiect în valoare de un miliard de euro, care va reprezenta cea mai mare hidrocentrală de pe râurile de interior din România. Hidrocentrala va avea o putere instalată de 1.000 de megawaţi şi ar urma să echilibreze sistemul energetic românesc, după punerea în funcţiune a noului reactor de la centrala nucleară de la Cernavodă. Investiţia ar urma să fie finanţată, în proporţie de 25 la sută, de Banca Mondială. Statul român ar urma să participe la construirea hidrocentralei prin intermediul companiei Hidroelectrica, cu aport în terenuri şi în bani. Printre altele, statul român ar urma să ofere cele 44 de hectare necesare pentru construirea investiţiei şi pentru amenajarea lacului de acumulare a cărui apă va fi folosită pentru a învârti turbinele hidrocentralei.

Compania HydroChina este dispusă la participe la realizarea proiectului „cu o parte consistentă a investiţiei”, spun surse din cadrul Hidroelectrica. Ele nu au spus suma exactă, însă chinezii ar putea oferi circa 500 de milioane de euro. Deocamdată, Ministerul Economiei a format un consorţiu în care intră Hidroelectrica, HydroChina, Banca Comercială Română, Muşat&Asociaţii, Herbert Smith, Knight Piesold şi Tempo Advertising. Liderul consorţiului este Deloitte. Consorţiul trebuie să asigure documentele legate de proiect, să selecteze investitorii străini care vor fi cooptaţi în realizarea lui şi să asigure transpunerea în practică a proiectului de la Tarniţa – Lăpuşteşti.

Investiţia ar urma să genereze circa 800 de noi locuri de muncă, estimează autorităţile locale. Cel mai probabil, hidrocentrala va fi dată în funcţiune în anul 2016, concomitent cu reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Din punct de vedere tehnic, spun inginerii de la Hidroelectrica Cluj, în timpul zilei, când cererea de curent electric este mare, hidrocentrala de la Tarniţa – Lăpuşteşti va produce energie. În timpul nopţii, hidrocentrala se va transforma în consumator, pentru a prelua surplusul produs de cele două reactoare nucleare de la Cernavodă. Practic, hidrocentrala va pompa apa din aval în lacul de acumulare din amonte, iar apa respectivă va fi refolosită în timpul zilei următoare, pentru a produce energie electrică.

Cele mai citite

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...

Transumanismul și inteligența artificială

Caracterizat sintetic, umanismul este concepția care-și asumă centralitatea omului în univers și îndeamnă la acțiuni de sprijinire a oamenilor, de eliberare și emancipare a...

Mutarea cu care Ciolacu a căștigat bătălia pentru creșterea salariului minim

Salariul minim se majorează de la 1 iulie cu 400 de lei, așa cum PSD a anunțat în urmă cu câteva luni. Decizia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă