Fără ajutorul României, pro-europenii n-ar fi câștigat alegerile de dincolo de Prut, mi-a spus un înalt oficial de la București, explicându-mi că specialiștii români au făcut „ceva mai mult decât se vede“, iar ideea scoaterii din cursa electorală a Partidului „Patria“, inventat și finanțat de Moscova, li se datorează. „Patria“, care ar fi putut obține până la 15% din voturi, a fost eliminat din competiție cu două zile înainte de alegeri, după ce procurorii moldoveni au identificat legături cu mișcarea Antifa, bănuită că ar fi vrut să organizeze un anti-Maidan la Chișinău după alegerile generale de la 1 decembrie, și după ce s-a constatat că acest partid a folosit fonduri din străinătate, depășind inclusiv plafonul maxim admis de cheltuieli nedeclarate în campania electorală, încălcând legislația în vigoare.
Pro-europenii au în Parlamentul de la Chișinău cu 11 locuri mai mult decât socialiștii și comuniștii, ceea ce le-ar putea da un răgaz pentru a-și repara greșelile, pentru a demonta propriile rețele de corupție, pentru a folosi banii de investiții mai inteligent, pentru a-și mai regla aroganța și pentru a se întoarce cu fața spre alegătorii care au ales mai degrabă calea vestică decât partidele care au câștigat la limită alegerile din Republica Moldova.
Mica republică, aflată în același timp la periferia Estului și a Vestului, nu a fost adjudecată de niciuna dintre cele două părți, fiind la fel de importantă pentru fiecare dintre ele: pentru Rusia are o importanță strategică, fiindcă aici se află cea mai avansată bază militară, la mai puțin de 200 kilometri de granița NATO, iar pentru Uniunea Europeană și pentru Alianța Nord-Atlantică, Republica Moldova este considerată o zonă-tampon, în care oricând se poate dezgheța conflictul cu Transnistria, după un scenariu exersat de ruși în Crimeea, fără nici un fel de opoziție din partea Vestului.
România și-a asumat în mai multe feluri responsabilitatea pentru acest spațiu aflat între Prut și Nistru, prima dată la Summit-ul NATO de la Istanbul de la finele anului 2004, când Bucureștiului i-a revenit misiunea de a opera informațiile legate de Republica Moldova și Transnistria pentru uzul întregii Alianțe Nord-Atlantice. Traian Băsescu și structurile de securitate din România și-au luat în serios acest rol pentru o regiune în care se află cea mai mare enclavă postsovietică, sprijinind forțele pro-europene și reușind să mute azimutul Republicii Moldova spre Vest.
Planul unirii a fost însă devoalat prea devreme, înainte de a cultiva în mod natural simpatia pro-românească prin acțiuni concrete, de pildă prin investiții economice majore, prin inaugurarea unor spitale și școli, prin întreprinderi care să reducă dependența energetică a Republicii Moldova de Rusia.
României nu i-au lipsit nici voința politică, nici consecvența de a transforma fosta republică sovietică într-un spațiu european, ci strategia de a-și pune în practică un scop enunțat prea repede și poate fondurile necesare pentru a-i converti pe moldoveni.
Într-o țară care are pe teritoriul ei o bază militară finanțată de la Moscova și o minoritate rusă importantă, România s-a confruntat cu o puternică propagandă insidioasă finanțată de Federația Rusă, cu instrumentele dure ale fostului KGB și cu o guvernare ineficientă, care nu s-a sfiit, spre exemplu, să concesioneze singurul aeroport internațional al Republicii Moldova către o companie controlată de ruși.
Victoria pro-europenilor îi lasă Bucureștiului timpul necesar pentru a-și reformula obiectivele și modalitatea de a le pune în practică, în așa fel încât să reducă spațiul de manevră al rușilor, aflați într-o ofensivă anti-vestică impresionantă și care vor ține cu dinții de zona gri dintre Prut și Nistru. Va putea negocia România cu Rusia (prin Uniunea Europeană) extirparea Transnistriei în așa fel încât Republica Moldova să-și poată continua drumul spre Occident fără teama ucrainizării? Fiindcă, fără rezolvarea acestei probleme, viitorul Basarabiei va rămâne pentru multă vreme incert.
