16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCHEP România sărbătoreşte împlinirea a doi ani de activitate

CHEP România sărbătoreşte împlinirea a doi ani de activitate

Liderul mondial în domeniul soluţiilor de logistică şi al serviciilor de închiriere şi utilizare în comun a paleţilor a împlinit doi ani de activitate în România. CHEP a realizat o cifră de afaceri anul anterior fiscal de aproximativ 2,7 milioane de dolari, activitatea companiei fiind în plină dezvoltare.

Compania CHEP a început activitatea în România în octombrie 2011, oferind servicii de utilizare în comun a paleţilor producătorilor din domeniul FMCG şi furnizorilor acestora, în scopul eficientizării lanţului de distribuţie, al reducerii costurilor şi îmbunătăţirii fluxului aferent de informaţii.

Recent, CHEP a avut ocazia să se întâlnească cu partenerii de afaceri şi cu furnizori ai industriei logistice – al doilea an consecutiv – în cadrul conferinţei internaţionale de Logistică şi Supply Chain organizată de ARILOG, între 6-8 noiembrie 2013. Tema principală a abordat problemele actuale cu privire la managementul paleţilor. Pe această cale, participanţii au avut ocazia să afle mai multe informaţii despre schimbările legate de licenţele EUR şi EPAL şi despre impactul acestora asupra pieţei.

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă