14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCetateni loiali si cetateni tradatori

Cetateni loiali si cetateni tradatori

Exista pesemne o zona a creierului destinata faptelor bune si alta lasata omului pentru rele. Puterea de la Chisinau pare sa fi invatat sa o foloseasca numai pe cea de-a doua. Joi, 4 octombrie, pe masa parlamentului moldovean a ajuns un proiect de lege privind modificarea si completarea unor acte legislative, propus de Ministerul Justitiei, prin care persoanelor care detin mai multe cetatenii li se va interzice ocuparea unor functii publice. Procedura va fi urmatoarea: in mai multe legi, sintagma "cetatenii R. Moldova" va fi inlocuita cu definitia "persoana care detine exclusiv cetatenia R. Moldova". Presedintele tarii, deputatii, membrii Guvernului, membrii Curtii de Conturi, judecatorii, avocatii parlamentarii, membrii Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Moldovei, membrii Comisiei Electorale Centrale, personalul Serviciului de Protectie si Paza de Stat, angajatii Serviciului de Informatii si Securitate, ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, vamesii, diplomatii, procurorii, politistii – toate aceste posturi, mai mari sau mai mici, vor deveni inaccesibile celor ce nu vor avea "exclusiv cetatenia Republicii Moldova".

Proiectul este – mai trebuie spus? – o masura de combatere a romanismului si are ca scop, sustin artizanii sai, "consolidarea statalitatii moldovenesti". Cand nu ai solutii la problemele care se acumuleaza, cand nu stii si nici nu vrei sa tratezi cauzele degringoladei economice si nemultumirea crescanda a propriilor cetateni cu remediile proprii unei societati deschise, iti vei apara interesele printr-un cordon de interdictii politice si juridice, presarate asemeni unor tepuse, vei striga din toti bojocii "Nu!" – consulatelor romanesti, "Nu!" – Televiziunii Romane, "Nu!" – protocolului de colaborare cu Bucurestiul in domeniul educatiei, "Nu" – parteneriatului moldo-roman pentru Europa, nu si iarasi nu! Va mai amintiti expresia din scrisorile disidentilor romani citite odinioara la Radio Europa Libera?: "Romania este tara in care granicerii au pustile intoarse nu spre afara, ci spre interior". Refrenul ceausist: "Stati linistiti si patrioti gramada!". Azi, aceste caracteristici pot fi atribuite Basarabiei lui Voronin, cu singura deosebire ca fuga pe capete a moldovenilor peste hotare nu mai poate fi oprita sau descurajata de-o maniera la fel de primitiva. Metodele s-au rafinat, si-au tras vesminte "legaliste". Nu se stie, deocamdata, cum vor fi identificati posesorii de dubla cetatenie (proiectul de lege nu fixeaza procedurile de demascare), important era sa se asigure cadrul juridic al discriminarii – un fel de epurare politica inaintea alegerilor parlamentare din 2009.
Dubla cetatenie, adoptata in 2002, venea ca o decizie salutara, reusind sa mai relaxeze presiunile sociale, sa sporeasca mobilitatea fortei de munca. A fost o autentica "dezlegare de pamant", o reforma in spiritul lui Stolipin (ca tot a ramas Basarabia in zona de influenta ruseasca). De data aceasta, puterea comunista vrea sa le ia moldovenilor cu stanga ce le-a dat, "generoasa", cu dreapta. Numitul proiect de lege, care a starnit deja o rafala de proteste publice, contravine drepturilor fundamentale ale omului si Constitutiei Republicii Moldova,  probeaza uriasa distanta ce separa guvernarea comunista de Europa. Dincolo de setea lor de putere, isi spun ca initiatorii legii trebuie sa fie totusi niste inconstienti. "Ghilotina" pe care o pregatesc va lovi nu numai in cetatenii romani din Republica Moldova, ci va afecta si moldovenii de alte etnii: in primul rand pe ucrainenii (minoritatea cea mai numeroasa!) care au obtinut cetatenia Ucrainei, pe rusii cu pasapoarte ale Federatiei Ruse, pe etnicii gagauzi deveniti "turci", pe evreii care detin cetatenia statului Israel, pe bulgarii din sud, cu cetatenia Sofiei… Un numar imens de cetateni, oameni de treaba, care muncesc cinstit si isi platesc cu regularitate taxele la stat, vor fi lipsiti de posibilitatea de a influenta destinul tarii lor dintr-o pozitie publica, din cauza unui abuz legislativ, demn de regimurile dictatoriale din Africa. Nu fac o comparatie gratuita. Sustinatorii proiectului recurg la un argument de ordinul paranoia: "Aceste restrictii necesare vor proteja demnitarii moldoveni de infiltrarea serviciilor secrete din tarile ale caror cetatenii le-ar fi detinut". De parca "posesia" unei singure cetatenii ar determina o mai mare loialitate din partea unui functionar public!… Nu poti imbraca onoarea si sentimentele unui om in niste articole de lege: vei fi corupt, vei comite o tradare spre folosul unei puteri straine chiar si fara a detine cetatenia acesteia – ajunge sa nu-ti pese de rigorile mandatului pe care il servesti.
Presa de la Chisinau sustine ca dubla cetatenie, adoptata in 2002, trebuia sa rezolve o problema personala a presedintelui Voronin: acesta detinea la data respectiva cetatenia Federatiei Ruse, si nu pe cea a Republicii Moldova (!) si ca primea pensie de la Moscova. Intre timp, liderul comunist ar fi renuntat la "nationalitatea" rusa si isi poate regla, nestingherit, conturile cu Opozitia. Nu stim cat adevar contin aceste informatii. Eu cred ca ar trebui sa renuntam la alte comentarii si sa invitam in scena specialistii in Drept. Daca nu "gardienii legilor" de la Chisinau, atunci purtatorii de roba de la Strasbourg.

Vitalie Ciobanu este scriitor din Chisinau

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă