Subsolul îngheţat din Antarctica şi din Siberia, cunoscut sub numele de "permafrost", reprezintă 25% din suprafaţa uscatului din emisfera nordică, iar încălzirea sa reprezintă, după părerea oamenilor de ştiinţă, o veritabilă "bombă climatică" prea puţin cunoscută, informează Mediafax.
În cel mai recent raport al lor, experţii din IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change / Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei) notează faptul că temperatura acestor pământuri, îngheţate de zeci de mii de ani, a crescut cu valori cuprinse între 0,5 şi 2 grade Celsius începând cu sfârşitul anilor 1970. Această creştere a fost mai rapidă decât creşterea medie a temperaturilor de la suprafaţa Terrei.
Potrivit IPCC, până în 2011, permafrostul (denumit şi "pergelisol" potrivit traducerii acestui termen în limba franceză) ar putea pierde până la 90% din suprafaţa sa actuală.
Or, dezgheţarea sa eliberează o cantitate uriaşă de gaze cu efect de seră. Se estimează că permafrostul conţine 1.700 de miliarde de tone de carbon, depăşind de două ori cantitatea de carbon din atmosferă.
Cu cât permafrostul se încălzeşte, cu atât volumul de carbon eliberat în aer va creşte, însă cunoştinţele ştiinţifice sunt în prezent atât de limitate, încât ONU nu a integrat acest fenomen în modelele sale de previziune.
Deşi IPCC consideră că, în cadrul celui mai pesimist scenariu în privinţa încălzirii globale, temperatura medie la suprafaţa Globului va creşte cu 4-5 grade Celsius în anul 2011, cercetătorul francez Florent Domine, un specialist în acest domeniu, care lucrează la Laboratorul arctic Takuvik şi predă la Universitatea Laval din Québec, avertizează că această creştere a temperaturii medii mondiale ar putea fi, de fapt, de 8 grade Celsius.
Cu cât solul se încălzeşte, cu atât vegetaţia se dezvoltă mai mult şi participă la accelerarea procesului de dezgheţare şi încălzire a planetei. Degradarea carbonului, care în trecut era îngheţat, va creşte, producând şi mai mult dioxid de carbon şi metan.
Încălzirea Arcticii generează în paralel prăbuşiri şi surpări ale solului pe mii de hectare, fapt care ridică deja probleme majore la nivelul infrastructurilor din emisfera nordică. Fundaţiile caselor şi pistele de aterizare ale inuiţilor canadieni trebuie, de exemplu, să fie ranforsate pentru că au devenit deja extrem de instabile.
