Ma pregateam sa-l ascult din nou, de asta-data la Frankfurt pe Main, instalat pe legendara sofa azurie in fata camerelor de luat vederi, recitindu-si poemele inegalabile, nascute din jocurile savante ale poetologiei si din dezlantuirile unei fantezii netarmurite de oprelisti lingvistice, totusi bine strunite de rigoarea unui talent aproape matematic. Ne bucuram cu totii de intalnirea cu Oskar Pastior, regele neincoronat al familiei poetilor, cum il supranumea Michael Lentz. Definitia sta inscrisa pe caietul-program in care Editura Hanser anunta editarea a operei sale, premiul Buchner care urma sa-i fie atribuit peste putina vreme, pentru – citez un fragment din argumentatia juriului – “opera de maxima radicalitate si diversitate formala” pe care a creat-o poetul, nascut in 1927, la Sibiu.
Martor al deportarii germanilor
De pe coperta acestui program, Oskar Pastior – cu privirea sa patrunzatoare, dar jucausa, aruncata peste rama ochelarilor – ne adreseaza un zambet intrebator. Cum sa putem crede, cum sa putem accepta ca Oskar Pastior nu mai este printre noi, ca a disparut brusc intr-o noapte, cand era mai asteptat ca niciodata cu veneratia lucida, rezervata doar celor care, tocmai constienti fiind de gratuitatea actului poetic, il oficiaza si elaboreaza cu suprema cunoastere, daruire inteligenta si sensibilitate. La Frankfurt, alaturi de Herta Muller, Oskar Pastior era asteptat si intr-o alta ipostaza – aceea de cronicar, martor si victima a deportarii germanilor din Romania in fosta Uniune Sovietica. El insusi vlastar al unei familii de intelectuali, a fost internat intre 1945 si 1949 in lagarele de munca din Gulagul comunist. Reintors, isi incheie studiile liceale, lucreaza ca tehnician la o firma de constructii, studiaza apoi germanistica la Universitatea din Bucuresti, publica deja in 1960 primele creatii, este redactor radio, rasplatit cu premii literare. In 1968 ramane in apus, mai intai la Munchen, apoi la Berlin, unde s-a stabilit definitiv.
Premiile care-i incununeaza creatia, aproape 20 la numar, sunt dintre cele mai prestigioase. Universitatea din Sibiu ii acorda titlul de Doctor Honoris Causa. Modest, discret, amabil, dar intimidandu-si tocmai prin aceste calitati morale si unicitatea operei sale admiratorii.
A fost prieten cu Gellu Naum
Oskar Pastior stia ca nimeni altul sa-si rasfete publicul readucand poezia la originile sale incantatorii. A fost bun prieten cu Gellu Naum, cu care a impartit premiul european de poezie. A fost prietenul scriitorilor germani emigrati din Romania, dar si al scriitorilor romani ramasi in tara. A tradus din romana in germana, din rusa in germana, s-a plimbat savant si dezinvolt printre vocabule, lexeme si sonoritati. A aruncat prin creatia sa o punte unica, nebanuita, intre preferintele pentru opera lui Petrarca, ale carui 33 de sonete le-a talmacit si rastalmacit in germana (volumul aparand si in romana, ulterior, in traducerea clasica a Etei Boieriu si in cea libera a Norei Iuga) si inaltele exercitii matematico-poetice, intelectual-ludice ale grupului Oulipo, Ouvroir de Litterature Poitentielle, un club exclusiv printre ai carui membri figureaza Italo Calvino, George Perec, Raymond Queneau.
Era asteptat la Frankfurt
Acest magician metodic al limbajului, cum a fost supranumit Oskar Pastior de cronicarii si recenzentii operei sale, se considera un Ouliponaut – era termenul pe care il folosise el insusi cand am avut placerea sa-l intalnesc in gliptoteca Universitatii din Bonn, recitand fragmente din variatiunile pe tema poemului Harmonie du Soir, de Baudelaire. Ne-a parasit pentru totdeauna dupa caderea serii, a plecat cand ne asteptam cel mai putin si il asteptam cu cea mai mare nerabdare, aici, la Frankfurt, in cel mai mare labirint al cartii. S-a strecurat prin cuta timpului, cum ii placea sa spuna, langa colegul sau Francesco Petrarca. Iar scrierile sale, expuse in volume la standul Editurii Hanser, raman in acest hatis uman si livresc, un fir extrem de pretios al Ariadnei.
