13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCEDO îl despăgubeşte pe Cătălin Voicu pentru condiţiile din arest

CEDO îl despăgubeşte pe Cătălin Voicu pentru condiţiile din arest

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marţi ca statul român să îl despăgubească pe fostul senator PSD Cătălin Voicu cu 4.500 de euro, pentru condiţiile de detenţie din arest şi încălcarea dreptului la viaţă privată în timpul anchetei, informează Mediafax.

CEDO notează că petentul Cătălin Voicu a fost arestat în martie 2010, fiind cercetat pentru trafic de influenţă, măsura arestului fiind prelungită în fiecare lună până în iulie 2011, când a fost eliberat cu condiţia să nu părăsească localitatea.

Fostul senator s-a plâns la CEDO de condiţiile din arest, de supraaglomerare şi lipsă de igienă, precum şi de felul în care era transportat din arest la biroul procurorilor care îl cercetau, într-o dubă fără încălzire sau lumină, se arată în comunicatul curţii.

Totodată, Voicu a invocat încălcarea articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la viaţă privată), plângându-se că autorităţile au furnizat presei informaţii din dosarul său, în special din interceptările telefonice efectuate în cadrul cercetării sale şi a celorlalţi inculpaţi din dosar.

Potrivit deciziei emise marţi de CEDO, Voicu a cerut următoarele sume: 375.203 lei ca daune materiale pe care le-ar fi suferit ca urmare a presupusei încălcări a articolului 5, alineatul 3, din Convenţie, care stipulează că orice persoană arestată trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, 4 milioane de euro cu titlu de prejudiciu moral prin presupusa încălcare a articolelor 3 (interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante) şi 8 (arestul, condiţiile de detenţie şi transport şi publicarea unor informaţii din dosarul său) şi 25.000 de euro, tot ca prejudiciu moral pentru condiţiile de detenţie şi transport din timpul arestului.

CEDO a decis că, în cazul lui Voicu, au fost încălcate articolul 3, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, dar nu şi cele de transport, şi articolul 8 din convenţie. Astfel, curtea a hotărât ca statul român să îi plătească fostului senator suma de 4.500 de euro cu titlul de prejudiciu moral.

Decizia luată de o cameră inferioară a CEDO nu este definitivă, putând fi contestată de oricare dintre părţi la Marea Cameră în termen de trei luni.

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2013, la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. El a fost găsit vinovat pentru că a primit mită de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, la magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicaţi.

Tot marţi, alţi trei deţinuţi din România au primit despăgubiri de la CEDO pentru încălcarea articolului 3 din convenţie. Penitenciarele româneşti sunt supraaglomerate, la 16 aprilie 2013 înregistrându-se în România un număr de 33.060 de persoane private de libertate cazate în spaţii care asigură 19.738 de locuri, conform standardelor CEDO şi respectiv 27.700 de locuri, conform criteriilor stabilite prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 433/C/2010.

Cele mai citite

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă