18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCea mai profitabilă afacere pe timp de criză

Cea mai profitabilă afacere pe timp de criză

Chiar dacă anul trecut a fost unul de criză, multe companii din Constanţa au reuşit să facă profituri frumoase. Potrivit topului firmelor întocmit de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, din primele cele mai profitabile zece firme, cinci îşi desfăşoară activitatea în port. Pe locul al doilea se situează Constanta South Container Terminal, are a reuşit un profit brut de 68,7 milioane lei. O surpriză este clasarea pe locul al treilea al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA care, deşi are rolul de a administra activitatea, deci practic de a crea condiţii optime pentru operatorii portuari, a reuşit să intre în top trei, cu un profit de 46,2 milioane lei. North Star Shipping, Comvex şi Minmetal intră în primele zece locuri ale clasamentului, cu profituri de 28, 23, respectiv 18 milioane lei.

Locul întâi, ocupat de alt domeniu

În ciua faptului că în port se fac bani frumoşi, locul întâi în clasamentul celor mai profitabile firme nu este ocupat de o firmă din acest domeniu. Onoarea îi revine companiei de distribuţie a energiei electrice, Enel Distribuţia Dobrogea SA, care a ocupat prima treaptă a podimului în urmă cu mai mulţi ani şi pare de neclintit. Este singura companie care a înregistrat un profit brut de peste 100 milioane lei, mai exact 103 milioane, cu mult faţă de firma de pe locul doi, amintită mai sus. Profitul mare al Enel este cu atât mai surprinzător cu cât cifra de afaceri este de ”numai” 480 milioane lei, ceea ce o situează pe locul al şaptelea în Constanţa, după această categorie. La fiecare aproape 5 lei care trec prin firmă unul înseamnă profit. Italienii de la Enel au cumpărat Electrica Distribuţie Dobrogea în anul 2004, pentru 42,7 milioane de euro. Investitorii au fost criticaţi în mai multe rânduri de către autorităţile locale pentru că nu colaborează eficient cu ele şi nu investesc îndeajuns. Cea mai recentă ”palmă” a venit chiar în momentul decernării premiiilor, când preşedintele CCINA, Mihai Draban, i-a numit ”stat în stat” şi a anunţat că nu acordă distincţia tradiţională pentru firma cu cel mai mare profit. De altfel, luna trecută însuşi ministrul delegat pentru Energei, Constantin Niţă, a criticat dur, la pachet, companiile de distribuţie a energiei electrice privatizate din România.”Ne-am aşteptat ca, prin privatizarea acestor companii de distribuţie, calitatea serviciilor să crească, dar nu este aşa, cele mai multe reclamaţii le avem în ceea ce priveşte companiile private”, a spus el. Electrica a dat în judecată Enel, la Curtea de la Paris, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate în momentul privatizării.

Contraatacul italienilor

La numai câteva zile de la declaraţiile dure ale lui Daraban, italienii au emis un comunicat de presă prin care anunţat una dintre cele mai mari investiţii realizate după privatizare. Este vorba despre modernizarea staţiei de transformare (înaltă tensiune / medie tensiune) Neptun, ca urmare a unui proiect de investiţii în valoare de peste 12 milioane lei (circa 2,7 milioane de euro), deci aproximativ 10% din profitul obţinut în anul 2012.

”Staţia de transformare Neptun este unul dintre punctele centrale ale reţelei de electricitate care deserveşte consumatorii din zona de sud a litoralului şi are o vechime de peste 35 de ani. În lunile de vară, această staţie a înregistrat un vârf de sarcină de 11 MW, astfel încât era necesară o modernizare capitală a echipamentelor staţiei. Au fost înlocuite toate celulele de înaltă tensiune, dar şi cele de medie tensiune ale staţiei, precum şi protecţiile aferente, cu echipamente performante, integrate în sistemul de Telecontrol (ce permite identificarea rapidă a defectelor apărute şi soluţionarea lor prin comenzi de la distanţă). De asemenea, capacitatea staţiei a fost mărită prin montarea unui nou transformator  de 110 / 20kV, cu o putere suplimentară de 25 MVA”, au comunicat reprezentanţii companiei.

Aceştia au precizat că staţia de transfomare Neptun va asigura o putere disponibilă suficientă în reţeaua de medie tensiune pentru staţiunile Neptun, Jupiter, Saturn, Venus şi Olimp, precum şi pentru consumatorii casnici din localităţile 23 August, Pecineaga, Moşneni, asigurând totodată şi alimentarea staţiei de transformare de medie tensiune a Şantierului Naval Mangalia. În acelaşi timp, va exista o rezervă disponibilă care ar putea permite preluarea altor consumatori, în cazul unor avarii.

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă