15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecial"Cea mai mică datorie externă pe cap de locuitor din UE" este...

“Cea mai mică datorie externă pe cap de locuitor din UE” este doar o iluzie fără o creştere economică de peste 3%

Preşedintele Băsescu a constatat şi a anunţat că România are cea mai mică datorie externă pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Aceasta este vestea bună. Vestea rea este că, chiar în timp ce preşedintele îşi ţinea conferinţa la Palatul Cotroceni, ministerul Finanţelor adăuga încă 1,5 miliarde de dolari la datoria statului, pentru care România, adică noi, trebuie să plătească dobânzi de 101 milioane dolari pe an în următorii 10 ani.

 

Cele 1,5 miliarde dolari (1,1 miliarde euro) se adaugă celor 22 de miliarde de euro – datorie externă a statului. Asta înseamnă cel puţin un miliard de euro dobânzi pe an, susţine Ziarul Financiar.
Dacă punem la socoteală şi datoria privată, datoria externă totală a României mai are un miliard de euro şi se apropie de 100 de miliarde. Adică plata unor dobânzi de cel puţin cinci miliarde de euro în fiecare an. În urmă cu 12 ani, datoria externă totală era de 11 miliarde de euro.
Nu vom avea creşteri de salarii în sectorul bugetar, nu vom avea pensii mai mari, pentru că nu sunt bani. Asta ne spune preşedintele Băsescu şi premierul Boc. Creşteri nu vor fi, dar cu toate acestea salariile trebuie plătite, iar plata lor se face şi din datoria contractată săptămânal de Finanţe.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă