16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCe nu s-a văzut la învestitura Guvernului

Ce nu s-a văzut la învestitura Guvernului

Noul guvern a trecut prin Parlament, a depus jurământul la Cotroceni şi, deja, ieri seara se reunise în prima sa şedinţă. Mihai Răzvan Ungureanu şi cabinetul său au fost însă eclipsaţi, inclusiv în plenul Parlamentului, de preşedintele PSD Victor Ponta şi de discursul prin care acesta enumera 15 puncte în privinţa cărora USL ar fi dispusă să susţină punctual guvernul.

 

Dimineaţa a început fără nicio surpriză. Netulburaţi de sunetul strident al soneriei Camerei Deputaţilor, parlamentarii Puterii se adună agale, cu obişnuita lor lipsă de punctualitate. Cu chipurile încruntate de îngrijorare, Roberta Anastase, Vasile Blaga, Elena Udrea şi alţi lideri ai PDL se retrag în cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor: este sau nu cvorum? Parlamentarii se strâng în plen. Daniel Buda îşi umflă obrajii şi îi numără din ochi: tot nu-s destui. Blaga le dă liber, liderii PDL se retrag din nou la Anastase în cabinet, scrie Evenimentul Zilei.

Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Ciucu o are mai mică decât Nicușor Dan, dar Cloptilde Armand îi bate pe toți. (vorbim de iarbă)

Rezultatul campionului Nicușor Dan / Foto: Laurențiu Mușoiu Metrul tâmplarului rămâne cea mai credibilă sursă, în continuare. Acest instrument a pus capac unei mari dileme...
Ultima oră
Pe aceeași temă