Ce se va întâmpla la 1 septembrie e mai puţin important decât ce nu se va întâmpla. Şi ce nu se va întâmpla e mai puţin important decât ce nu ar trebui să se întâmple. Cam aşa s-ar înfăţişa, într-o gradaţie demnă de legile lui Murphy, contraevenimentul de la 1 septembrie, un artificiu retoric de mare artă, propus ca să mai câştige timp şeful statului şi Guvernul actual. O fumigenă, mai pe româneşte, dar în spatele căreia, din păcate, unii pun în văzul lumii o bombă adevărată.
O să încep cu sfârşitul: ce nu ar fi bine să se întâmple. Nu ar fi bine ca Guvernul Boc să cadă printr-o moţiune de cenzură. Acesta ar fi un semnal extern de destabilizare majoră. Cred că şi cel mai naţionalist român s-o fi prins, între timp, că o ţară ca a noastră este extrem de dependentă de mediul internaţional. Prăbuşirea noastră economică a avut două surse: depresiunea economică din Vestul Europei şi degradarea creditului nostru de o agenţie de rating care s-a uitat la deficitul nostru bugetar în creştere. Depresiunea din Vest s-a mai rezolvat, dar problemele de buget şi de credit au rămas. O nouă cădere a Guvernului Boc, urmată de o confruntare prelungită cu şeful statului pentru desemnarea unui nou premier ar fi catastrofale pentru noi. Am pierde şi accesul la împrumuturi publice, şi la cele private, care nu doar că s-ar scumpi, dar poate nici nu ar mai fi de găsit. Oricine ar veni chiar nu ar avea din ce plăti pensii şi salarii. Dacă aveţi bani la bancă în România, ştiţi probabil că şi azi acestea se plătesc din banii dvs., dacă alegeţi această opţiune de investiţie, care a devenit dominantă: împrumutarea statului român. Cât va mai fi solvabil un stat care azi plăteşte pensii împrumutându-se de la noi cu dobândă şi care va avea şi mâine de plătit pensii, plus de restituit datorii şi dobânzi?
Nu avem nevoie de nici o schimbare brutală, ne trebuie o schimbare agreată prin consens. Ce spun nu are legătură cu legitimitatea Guvernului actual sau cu simpatia mea pentru el. Guvernul actual nu mai e legitim de la moţiunea precedentă, când mai mulţi parlamentari au votat contra Guvernului decât împotrivă. Nici nu aş vrea să se înţeleagă că avertismentul meu e doar pentru opoziţie: răspunderea de a evita o cădere brutală revine în primul rând şefului statului, că el este garantul stabilităţii constituţionale şi tot el e cel care a luat decizia de a guverna în asemenea timpuri pe baza unui partid minoritar cu o majoritate făcută prin traseism. După cum era de prevăzut, fiecare lună câştigată pentru puterea PDL în 2010 a fost o lună de pierdere în sondaje a popularităţii. O fi meritat măcar pentru ei, la câte contracte publice şi comisioane s-au dat lunile astea? Sincer să spun, cred că nu: au fost neînţelepţi când au decis să guverneze singuri şi au radicalizat şi opoziţia, cu care te mai puteai înţelege pe vremea lui Geoană, dar e mult mai greu azi.
Ce schimbare se poate negocia? Mult discutata remaniere e cu totul inutilă. Nu văd ce opoziţie ar accepta să nu depună o moţiune de cenzură doar pentru că Guvernul o să scape de acei miniştri ai săi cu mai puţină trecere la şeful statului, care e principala lor ţintă. Ce nu se va întâmpla e clar: şeful nu o va remania pe Udrea, adevărata lui purtătoare de cuvânt, şi nici pe Boc, că nu mai găseşte pe altul să se lase aşa discreditat public ca el (se caută intens o nulitate, dar nu s-a găsit una). Guvernul însă a ajuns insuportabil opiniei publice. Bineînţeles că ministrul Sănătăţii nu ar trebui să mai stea un minut, nu că a luat foc un spital, ci pentru că el când citeşte bugetul ministerului nu pricepe ce înseamnă asta în practică, dar vrea să fie ministru. Măi, ce pericol public sunt ăştia care nici nu îşi dau seama ce nu ştiu! Ministrul de Externe, alt exemplu, a cărui demisie e cerută de organizaţiile de romi de luni de zile, e el omul potrivit să gestioneze criza romilor? Pe Udrea să o avansăm că a plătit cu un milion un produs de 250 de euro şi să-i mai dăm şi alte fonduri europene pe mână pentru că nu ştie ce ţări sunt membre UE? Ideea de remaniere a PDL nu are nici o şansă să detensioneze situaţia.
Ideea unei alte majorităţi e şi mai precară. Nu doar că nu are interesul, dar opoziţia e mai puţin pregătită să vină la guvernare decât era acum câteva luni. Sunt curioasă cum se va termina experimentul lui Năstase şi Iliescu de a conduce PSD printr-un proxy, dar deja răspunsul se cam conturează: prost. Răţoielile lui Ponta la Geoană au fost cât pe-aci să deschidă un front catastrofal în coasta PSD. Cele la FMI sunt cu totul stupefiante şi anihilează unica atracţie a PSD pentru clasa mijlocie: un posibil prim-ministeriat al lui Mihai Tănăsescu. FMI out, Tănăsescu out, Comisia Europeană out, alt cal de bătaie al lui Ponta, ce o fi asta? Care electorat e atras de aberaţiile astea, că în sondaje oamenii nu sunt contra Bruxelles sau FMI, dimpotrivă? Pe măsură ce trec săptămânile, mi se pare că Ponta nu doar că nu e controlabil de către nimeni, dar nici el însuşi nu se controlează. Dacă ar veni la putere, asemenea declaraţii ar fi scoase de presa străină din prima zi. Şi pe urmă? Sper că nu îşi închipuie că o să plătească pensii din impozitul progresiv, când numărul de salariaţi care câştigă peste 1.500 de euro lunar în România e mic (eu plătesc deja 48% impozit în Germania, aşa că argumentul e dezinteresat).
Ziarul „Adevărul” a publicat zilele astea averea fostului şef de cabinet al lui Adrian Năstase, Remus Truică, om care nu plăteşte nici un impozit în România, că firmele lui sunt oficial pe pierdere, dar are iaht la Monte Carlo şi palat la Snagov. Cine era şeful Corpului de Control când dl Truică se ocupa cu comisioanele în Guvern? Vă las să ghiciţi. Ce e formidabil e că Truică a reuşit să-l plaseze pe partenerul lui de afaceri consilier la Guvernul Tăriceanu. Năstase e prin tribunale cu termopanele, dar băieţi ca Remus Truică şi Vlad Moisescu prosperă în toate regimurile. Asta e alternativa PSD-PNL la comisioanele lui Videanu, ăsta e programul? Mersi, lăsaţi!
Guvernul de avarie şi anticipatele peste un an sunt singura soluţie de moment. Şi sindicatele, şi restul societăţii civile sunt de părerea asta. Pur şi simplu nu e în interesul partidelor să vină acum, când nu ai ce propune şi să te ţii de cuvânt, şi nu e nici în interesul nostru. Ne trebuie un guvern care să nu dea mită electoratului la viitoarele alegeri, că nu mai e loc în barcă de dat găuri. Prim-miniştri de avarie? Sunt, nici o grijă, dacă le păstrăm posturile de unde vin, că altfel nu văd cine ar accepta să ia ţărişoara. Noi suntem în criză de competenţă în partide, nu în ţară. Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, sau Lucian Albu, sau Daniel Dăianu, sau Cristian Pârvan, şi pot să continui. Lucian Croitoru nu mai e perceput ca fiind neutru, altfel e un om bun. Tehnocraţii din actualul Guvern, ca Arafat, Dumitru sau oamenii de la Justiţie, să rămână pe poziţii. Iar oamenii de partid, numai de la secretar de stat în sus, afară, să se ocupe de alegeri. Ca să fie opoziţia sigură că nu tot PDL vămuieşte banii, să punem câţiva oameni de-ai lor în agenţiile de control, la supraveghere. Cât despre construcţiile politice viitoare, altă discuţie.
Cum se poate face asta concret? Printr-o înţelegere care să cuprindă demisia Guvernului Boc şi învestitura imediată a unui cabinet de avarie, agreat cu opoziţia şi care să pună în practică memorandumul cu FMI, să gestioneze sectoarele-cheie şi să crească absorbţia fondurilor europene ca unic program. Şi, peste un an, alegerile, vin partidele cu ce programe vor şi mai vedem. Ce e de negociat? Oamenii şi duratele – eu zic un an, PSD vrea şase, să vedem.
Mai e Băsescu în stare de atâta obiectivitate? Sau măcar de atâta instinct de conservare, că fără asta ne paşte un nou ciclu de nebunie, cu a doua suspendare? Mai are Băsescu măcar o judecată autonomă sau e prins între interesele apropiaţilor săi şi nu mai poate lua asemenea decizii radicale? Dacă e aşa, să ridice steagul de avarie şi să cheme, frate, Salvamarul să-l elibereze! Că sfatul lui Vântu, de a-l izola pe Băsescu, pe lângă că e arogant, e şi prost. Ce să-l mai izolăm noi, că s-a descurcat perfect singur la treaba asta, de asta îi merge aşa bine, numai că mai are mai bine de patru ani. Nu: ori îl dăm jos, ori îl depresurăm, şi rog oamenii responsabili să încerce a doua variantă.
