25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCE modifică textul raportului MCV: În rândul noilor miniştri există DOUĂ persoane...

CE modifică textul raportului MCV: În rândul noilor miniştri există DOUĂ persoane cercetate penal

CE a modificat textul raportului MCV publicat miercuri, formula “dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie” fiind înlocuită cu “în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal”, potrivit Mediafax.

 

Raportul MCV preciza, în varianta publicată miercuri, că noul Guvern de la Bucureşti şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar trei dintre noii miniştri erau cercetaţi penal, iar cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţie a unui ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate.

“Noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar, dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie. În recomandările sale din luna iulie, Comisia şi-a exprimat speranţa că miniştrii vor da un exemplu în ceea ce priveşte respectarea aspectelor legate de integritate: acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de corupţie. Este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate. Cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţia de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate”, se menţionează în raportul MCV dat publicităţii miercuri de Comisia Europeană.

În varianta existentă pe site-ul Comisiei joi seară, paragraful a fost modificat: “Noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, însă în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupţie. În recomandările sale din luna iulie, Comisia şi-a exprimat speranţa că miniştrii vor da un exemplu în ceea ce priveşte respectarea aspectelor legate de integritate: acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de corupţie. Este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate. Cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţia de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate”.

Cele mai citite

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă