30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCăutările zborului MH370, reluate

Căutările zborului MH370, reluate

La şapte luni după dispariţia inexplicabilă a zborului MH370 Malaysia Airlines căutările submarine au fost reluate, luni, în Oceanul Indian, unde s-ar fi prăbuşit avionul, au anunţat autorităţile australiene, preluate Mediafax. "Nava GO Phoenix, care a îmbarcat materiale şi experţi puşi la dispoziţie de Phoenix International, a sosit în zona de căutare din sudul Oceanului Indian şi a început operaţiunile de explorare submarină", a anunţat Biroul australian pentru securitatea transporturilor (ATSB). 

Navele GO Phoenix şi Fugro Discovery – închiriată de Australia – vor scufunda la adâncimea de 5.000 sau 6.000 de metri sonare puternice programate să detecteze părţile voluminoase ale epavei avionului, cum ar fi motoarele, trenul de aterizare şi fuselajul.

Orice contact cu cabina piloţilor a încetat la aproape o oră de zbor şi nicio urmă fizică a avionului nu a fost găsită în cele aproape şapte luni de la dispariţia avionului. Sistemele de comunicaţie s-au conectat însă mai multe rânduri la sateliţi, ceea ce a permis reconstituirea presupusului traseu al avionului până la momentul probabilei prăbuşiri în mare în sudul Oceanului Indian, în largul coastelor de vest ale Australiei.

Mai multe ipoteze au fost luate în discuţie în acest caz, de la un moment de nebunie al pilotului sau copilotului, la deturnare sau un grav accident mecanic.

 

Cele mai citite

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă