11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCateii, girafele si comerciantii ambulanti au interdictie pe plaja

Cateii, girafele si comerciantii ambulanti au interdictie pe plaja

Posesorii de caini care doresc sa-si aduca patrupedele in vacanta pe Litoral trebuie sa renunte inca de pe acum la aceasta idee. Guvernul a interzis, ieri, prin ordonanta de urgenta, accesul pe plaja al persoanelor insotite de animale, fie ca aceste necuvantatoare sunt catei, pisici, girafe, camile sau pui de lei. Totodata, pe plajele Marii Negre nu vor mai putea fi instalate corturi si parcate masini.

Adio poza cu maimuta!

Pe plajele turistice nu se vor mai putea plimba, printre umbrele, picioare si sezlonguri, comerciantii ambulanti si fotografii insotiti cel mai adesea de maimute. Respectarea noilor reguli trebuie verificata atat de operatorii plajelor, cat si de autoritatile locale. Daca acestea inchid ochii la nerespectarea regulilor Guvernului, vor plati amenzi uriase, cuprinse intre 10.000 si 20.000 de lei noi.

Operatori autorizati

Utilizarea plajelor in scop turistic se va face de catre operatorii economici care au incheiat contracte de inchiriere cu Administratia Nationala Apele Romane si care detin autorizatii turistice, emise de catre Autoritatea Centrala pentru Turism. Operatorii plajelor au urmatoarele obligatii: sa intretina si sa igienizeze zilnic suprafetele de plaje inchiriate; sa mentina in stare de functionare buna dotarile de pe plaja (inclusiv cele de agrement); sa asigure conditiile sanitare in zonele de imbaiere si pe plaja si sa indeparteze obiectele periculoase; sa sesizeze autoritatile in cazul prezentei poluantilor in apa marii; sa permita accesul liber pe plaja si libera circulatie a persoanelor in spatiul plajei; sa nu permita comertul ambulant si camparea pe plaja.
Sezonul turistic estival va incepe pe 1 mai si se va incheia pe 30 septembrie. Operatorii care administreaza plajele trebuie sa se asigure ca nisipul nu contine corpuri straine periculoase, ca este amenajata cel putin o cabina pentru schimbat vestimentatia la 100 de persoane, cel putin un recipient pentru colectarea selectiva a deseurilor (amplasat la cate 250 de metri patrati), rampa de acces pentru persoane cu handicap si sistem de semnalizare a conditiilor de imbaiere. Singurele constructii sau dotari care pot fi amplasate pe plajele turistice sunt: grupurile sanitare (daca ele nu pot fi amplasate in zona limitrofa), dotari pentru agrement, posturi pentru prim ajutor si salvare, instalatii de captare a energiei solare in zona bateriilor de dus, amenajari provizorii, demontabile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă