25.7 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialCătălin Cherecheş, motiv de scandal în USL

Cătălin Cherecheş, motiv de scandal în USL

Acesta ar putea să rămână fără sprijinul politic al PNL, cu alte cuvinte să fie dat afară din partid. Colegii săi din conducerea centrală a PNL îi reproşează lui Cătălin Cherecheş criticile formulate de acesta faţă de candidaţii USL la alegerile parlamentare. Cătălin Cherecheş a spus că nu poate să garanteze pentru oamenii „paraşutaţi” de la Centru şi i-a lăudat în schimb pe unii dintre candidaţii ARD şi PPDD. O decizie finală va fi luată în cazul său după Sărbători. O eventuală excludere a sa ar fi o mare pierdere pentru USL, pentru că primarul Băii Mari a fost alesul local care a obţinut în 10 iunie cel mai mare scor electoral pentru actuala coaliţie de guvernare.

Ce a spus Crin Antonescu

Deja, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat deschis, în campania electorală, atitudinea primarului liberal, iar criticile sale au fost expuse la un post de televiziune din Bucureşti. „Eu nu păstrez sau alung, că nu am această putere. Se va lua această decizie. Dar în felul acesta nu avem de ce să stăm împreună”, a spus Crin Antonescu.

Cele mai citite

Furtunile au lăsat în urmă pagube în zeci de localități: sute de copaci căzuți și gospodării inundate

Salvatorii au fost mobilizați în 31 de localități din 16 județe, precum și în municipiul București, pentru înlăturarea efectelor produse de vijelii și ploi...

Grindeanu spune că forma actuală a Legii salarizării nu va fi votată și cere menținerea atribuțiilor ANI

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că Legea salarizării și Legea integrității, incluse în pachetul legislativ necesar pentru finalizarea PNRR, nu au fost...

Noi restricții de circulație pe Podul peste Dunăre de la Brăila. Lucrările continuă timp de trei săptămâni

Șoferii care tranzitează Podul peste Dunăre de la Brăila trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație.Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere...
Ultima oră
Pe aceeași temă