Azi este ultima zi de 1 Decembrie pe care România o sărbătoreşte ca stat suveran din punct de vedere fiscal şi bugetar. Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, a făcut ieri clar acest lucru când a cerut explicit statelor membre „un sacrificiu de suveranitate pentru a obţine credibilitatea structurală a Uniunii Economice şi Monetare Europene”.
În decembrie 2007, preşedintele Traian Băsescu se întorcea de la Summitul de la Lisabona, unde fusese semnat noul Tratat constitutiv al UE, şi dădea asigurări că documentul respectiv nu conţine decât cedări de suveranitate limitate strict la funcţionalitatea şi coeziunea Uniunii Europene. În octombrie anul acesta, Băsescu recunoştea însă că, „fără o cedare masivă de suveranitate, Uniunea Europeană nu poate fi o mare putere economică şi militară”, dar ieri preşedintele UE Herman van Rompuy, a sugerat că fără sacrificarea suveranităţii Uniunea Europeană nu va mai fi deloc: „Astăzi am ajuns în inima problemei – a afirmat Van Rompuy în faţa ambasadorilor statelor membre. Iat-o: criza sistemică cere un răspuns sistemic. Trebuie să facem un pas semnificativ către o uniune economică veritabilă, pe măsura uniunii noastre monetare. Că va fi vorba despre modificarea tratatului (de la Lisabona – n.n.) sau nu, cele două soluţii cer un sacrificiu de suveranitate în schimbul obţinerii credibilităţii structurale pentru Uniunea Economică şi Monetară”.
Acest sacrificiu va trebui făcut şi de statele membre ale UE care nu sunt şi membre ale Uniunii Monetare pentru a se evita o ruptură europeană şi apariţia aşa-numitei „Europe cu două viteze”, prin urmare ele vizează inclusiv România, ţară care şi-a fixat drept obiectiv aderarea la zona euro în 2015. De aceea, deciziile privind viitoarea Uniune Europeană vor fi luate de toate cele 27 de state membre la Summitul de iarnă de pe 8-9 decembrie. Dar ce ni se cere să sacrificăm? Concret, în prezent, nu există decât o singură propunere scrisă şi aparţine Comisiei Europene.
Ce vrea Comisia
Potrivit CE, statele membre, inclusiv România, vor fi obligate să supună Comisiei spre examinare proiectele de buget naţionale, pe care CE va avea dreptul să le modifice pentru a răspunde constrângerilor crizei, dacă acestea vor depăşi deficitul de 3% prevăzut de Pactul de Stabilitate. Proiecţiile bugetare nu vor mai fi realizate de guverne, ci de organisme independente.
Dacă un stat va intra în procedură de deficit excesiv, el va intra automat sub un regim de control crescut. Acesta presupune informarea regulată a Comisiei pe tot parcursul exerciţiului bugetar. Practic, un stat membru care va depăşi deficitul de 3% nu va mai putea angaja cheltuieli bugetare fără aprobarea Bruxelles-ului. Gradul maxim de control va fi exercitat asupra statelor care „prezintă riscuri grave de instabilitate financiară” şi presupune supraveghere strânsă din partea Comisiei şi Băncii Centrale Europene. În schimbul concentrării atributelor bugetare la Bruxelles, Comisia propune emiterea de eurobonduri ca formă de solidaritate.
Ce (nu) vrea Germania
În primul rând, Germania refuză împărţirea poverii prin emisiunea de eurobonduri înainte de asigurarea disciplinei bugetare, iar în al doilea, Berlinul nu acceptă sub nici o formă extinderea rolului Băncii Centrale Europene dincolo de menţinerea stabilităţii preţurilor în zona euro. Altfel spus, Germania nu acceptă ca BCE să susţină financiar statele în dificultate – aşa cum solicită Franţa – pentru că acest lucru ar încuraja laxismul bugetar. În schimb, Berlinul solicită modificarea tratatelor în vederea impunerii disciplinei bugetare.
Astfel, statele care încalcă repetat regulile Pactului de Stabilitate vor putea fi aduse în faţa Curţii Europene de Justiţie. Aceste state vor putea fi puse sub tutela instituţiilor europene, iar suveranitatea lor suspendată temporar. Ce înseamnă „suspendare temporară” nu se precizează nicăieri.
Dacă un stat va neglija recomandările Comisiei, aceasta va avea dreptul să intervină direct în buget şi dacă această intervenţie va eşua, va interveni Mecanismul de Stabilitate. În plus, planul german prevede asumarea prin lege (eventual prin Constituţie) a unor plafoane de deficit şi de îndatorare aşa cum este cazul în Germania şi Spania şi aşa cum prevede şi proiectul de modificare a Constituţiei propus de Traian Băsescu.
În cazul în care statele membre se opun modificării tratatelor, aşa cum a anunţat deja Marea Britanie, Germania are în vedere un proces interguvernamental de semnare a unor acorduri bilaterale.
Cele zece state nemembre ale zonei euro pot adera la aceste prevederi în mod voluntar, sau pot rămâne în afara proceselor europene, iar toate semnalele de până acum arată că Bucureştiul este dispus să facă acest pas. Absenţa oricărei dezbateri pe marginea celei mai masive cedări voluntare de suveranitate din istoria ţării sugerează exis-tenţa unui consens între Putere şi Opoziţie asupra acesteia.
