Patru parlamentari PSD propun un proiect de lege care sa permita serviciilor secrete, fie ele si de tip nou (sic!), sa ne asculte telefoanele cum, cand si de ce doresc ele. O metoda de lupta impotriva terorismului, nu-i asa? La Londra, un tanar de 27 de ani este impuscat cu cinci gloante in cap, „in momentul cand se pregatea sa declanseze explozia terorista”, spunea primul comunicat. Al doilea: tanarul era, de fapt, un electrician brazilian care lucra de trei ani, cu acte in regula, la Londra, neavand, in realitate, nici o legatura cu teroristii. Masura de prevedere, victima colaterala. Seful politiei londoneze si-a cerut scuze. Oricum, masura de a trage fara avertisment, in cap iar nu in picioare ca pana acum, daca cetateanul este suspect, se mentine. Pai, atunci, oricat de securistic ar fi proiectul celor patru pesedisti, el e floare la ureche pe langa masurile pe care state civilizate sunt silite sa le adopte in urma actelor teroriste din ultimii ani. Stiut fiind ca de ascultarea telefonului n-a murit nimeni, sau, in orice caz, nu direct ca de glont.
Nu stiu daca seria terorista care se desfasoara din 2001 incoace este un razboi, nu stiu daca ea va aduce un beneficiu acelora care o dirijeaza. Nu pot sa pun mana in foc nici ca este vorba despre un razboi intre civilizatii, desi sunt destule indicii ca asta e. Ceea ce se vede cu ochiul liber (inca) este faptul ca declansarea catastrofei teroriste a primilor ani din secolul XXI a si inceput sa determine un regres al civilizatiei occidentale. Mai precis al drepturilor individului pe care, in mod obisnuit, aceasta nu doar le proclama, ci le si practica si le apara cu strictete. Le apara ar fi trebuit sa scriu. Pentru ca, in momentul cand orice suspect poate fi impuscat pe loc, si iremediabil, in cap, de catre politistul caruia acesta i s-a parut terorist, adio habeas corpus, adio drept al omului la un proces echitabil, adio alte drepturi care pana mai ieri defineau o lume in comparatie si in contrast cu altele! Si atunci de ce sa nu-si strecoare si cate un nostalgic al securismului, plasat prin alegeri libere in Parlamentul Romaniei, legea pe care o intelege el? Ceea ce vor avea dreptul sa faca de acum incolo politiile, secrete sau vizibile, ale statelor amenintate de terorism se facea in mod curent, in numele luptei de clasa, in „dictatura proletariatului” si chiar dupa, cand formula nu se mai utiliza. E o mare victorie a teroristilor de azi, a caror logica este similara cu aceea a teroristilor care-si ziceau revolutionari de profesie, impotriva lumii democratice. In fond, cele doua categorii de declasati au aceeasi tinta: stabilitatea unor state de drept.
Pentru cei din Vest, aceste metode pot sa para un rau necesar, in lupta cu dusmanul invizibil, care chiar trage din toate punctele si din toate pozitiile. Pentru noi, cei care, aici, mai la Est de Vest, cum scria cineva candva, un asemenea regres e o tragedie: tocmai cand credeam si noi ca suntem pe punctul sa dobandim libertatea mult visata, ne trezim cu o brutala intoarcere la constrangeri care ne-au otravit viata zeci de ani. Vom gasi noi, oare, o Uniune Europeana constransa la metode securistice, de voie de nevoie, atunci cand, finalmente, vom fi admisi acolo? Cum nici NATO nu mai era ce stiam noi, atunci cand l-am „accesat”, nu ar fi de mirare sa avem acelasi ghinion si cu UE: sa ajungem, iar, cam tarziu. Daca va fi asa, din nou vor fi buni „profesionistii” metodelor securistice, din moment ce ele par a fi modelul celor antiteroriste. Sigur, motivele sunt radical diferite, dar faptele raman aceleasi.
