Apărarea antirachetă s-a maturizat de la o idee a Războiului Rece la o necesitate a lumii reale, iar ameninţarea pe care o reprezintă azi rachetele balistice este una prezentă şi în creştere, după cum o dovedesc ţări cum ar fi Iranul şi Coreea de Nord, al căror arsenal reprezintă o ameninţare la adresa vecinilor lor, scriu Michele Flournoy şi Ashton Carter, responsabili din cadrul Ministerului american al apărării, în paginile cotidianului Wall Street Journal, citata de Agerpres.
Ambele state menţionate lucrează la rachete cu rază lungă de acţiune, capabile să pună într-un pericol direct SUA în următorii ani. Urmărirea în permanenţă de către Iran a unui program nuclear ilicit şi intimidarea dură practicată de Coreea de Nord după scufundarea unei nave sud-coreene sunt cele mai recente exemple care dovedesc necesitatea reală a unui sistem eficient american de apărare antirachetă, susţin cei doi responsabili.
Pentru a contracara programul iranian de rachete balistice, preşedintele Obama a anunţat o strategie adaptativă, pe etape, pentru o apărare antirachetă europeană, în luna septembrie a anului trecut – o acţiune salutată în mod unanim de aliaţii SUA din cadrul NATO.
Prima etapă a acestei strategii va debuta anul viitor cu desfăşurarea de radare şi sisteme amplasate pe nave în sudul Europei. România şi Polonia au convenit să găzduiască sisteme de apărare antirachetă la sol pentru etapele a doua şi a treia ale strategiei.
O strategie adaptativă, pe etape, similară, este aplicată şi sistemelor de apărare antirachetă din Orientul Mijlociu şi Asia de Est. Deşi detaliile implementării şi aranjamentele privind ţara-gazdă vor diferi în funcţie de regiune, ideea comună priveşte îmbunătăţirea semnificativă a capacităţilor de apărare împotriva rachetelor balistice, menită să protejeze forţele SUA desfăşurate în străinătate, dar şi aliaţii şi partenerii SUA.
De asemenea, SUA înregistrează progrese constante în ceea ce priveşte îmbunătăţirea capacităţii lor de a apăra solul american de un atac cu rachete. Astfel, până în toamnă, SUA vor avea la dispoziţie 30 de interceptoare instalate la sol în Alaska şi California şi cu opt mai multe silozuri antirachetă aproape de finalizare.
SUA urmează în prezent o strategie de tipul “fly before you buy” , susţinută de un program de testare riguros şi monitorizat independent. Un element esenţial al acestui program şi totodată o componentă-cheie pentru abordarea adaptativă pe etape este interceptorul Standard Misile 3 (SM-3). Versiunea SM-3 instalată pe navele Marinei Militare a atins ţinta sa exactă în 9 din 10 teste. Acurateţea acestor teste a fost confirmată într-o varietate de moduri: prin reţelele de fibră optică, care pot indica exact punctul de impact pe ţintă; prin imagini luate de pe interceptor în ultimul moment înainte de impact; prin date oferite de radare foarte precise şi de senzori aeropurtaţi; şi prin teste extinse cu rachete şi simulări pe calculator la sol. Toate aceste surse de verificare au confirmat că, atunci când o focoasă a fost lovită, ea a fost distrusă. Aceste rezultate au fost validate de către un grup independent de experţi, cu acces la toate datele de testare clasificate şi neclasificate.
Apărarea antirachetă a devenit un subiect de discuţii în contextul examinării de către Senat a unui nou tratat START cu Rusia. Adevărul, scriu cei doi oficiali americani, este că tratatul nu constrânge SUA privind testarea, dezvoltarea şi implementarea unui sistem de apărare antirachetă, nu împiedică îmbunătăţirea sau extinderea acestuia şi nici nu ridică costurile de a face acest lucru.
“Le-am arătat clar omologilor noştri ruşi că o cooperare în domeniul apărării antirachetă între cele două state este în interesul nostru comun şi nu în contradicţie cu necesitatea de a instala şi îmbunătăţi capacităţile noastre de apărare antirachetă pe măsură ce apar ameninţări”, amintesc cei doi responsabili americani.
