27.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialBursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,5%, în linie cu pieţele...

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,5%, în linie cu pieţele externe

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,56% în prima parte a şedinţei, influenţată de corecţiile înregistrate de bursele externe, după ce statele zonei euro au cerut Ciprului să impună o taxă pe depozitele bancare, în schimbul unui program de ajutor financiar, potrivit Mediafax.

Piaţa a fost pe scădere încă din primele minute, însă atenţia investitorilor a fost axată doar pe câteva acţiuni. Astfel, la mijlocul şedinţei, rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau doar acţiunile emise de 11 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Citeşte şi Bursa a scăzut nesemnificativ în prima parte a şedinţei, pe un rulaj susţinut doar de câteva acţiuni

În prima parte a zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 1,59%, iar indicele BET-NG a coborât cu 1,74%. Indicele BET-NG reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a consemnat un recul de 1%.

Indicele extins BET-XT s-a plasat cu 1,35% sub nivelul de vineri, iar indicele extins BET-BK a scăzut cu 1,46%. Indicele BET-XT include cele mai lichide 25 de acţiuni româneşti, iar BET-BK reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, printre care şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Citeşte şi Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj susţinut de deal-uri cu acţiunile SIF Transilvania şi Cemacon

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro), valoare cu 64% sub rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de 11,8 milioane lei (2,7 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 1,9 milioane lei şi, respectiv, de 1,8 milioane lei. Cele două acţiuni au asigruat, astfel, peste jumătate din lichiditatea pieţei.

Preţul titlurilor Fondului Proprietatea a scăzut cu 1,35%, la 0,622 lei, iar acţiunile SIF Oltenia au coborât cu 0,39%, la 1,514 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în coborâre cu până la 1,4%. Scăderea pieţelor este cauzată de solicitarea făcută Ciprului de statele zonei euro pentru impunerea unei taxe suplimentare pe depozitele bancare, în schimbul unui program de ajutor financiar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă