16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialBulgarii din România vor avea propriul consulat

Bulgarii din România vor avea propriul consulat

Cea mai mare comunitate de etnici bulgari din România, care se află în judeţul Timiş, va fi, de mâine, mult mai aproape de autorităţile, instituţiile publice şi mediul de afaceri din ţara de origine. Această apropiere se datorează Ambasadei Republicii Bulgaria la Bucureşti, care a decis deschiderea unui Consulat Onorific la Timişoara. “Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 17, la sediul Uniunii Bulgare din Banat, în Piaţa Unirii, nr. 14, şi va cuprinde un spectacol pregătit de minoritatea bulgară şi inaugurarea unui parc de joacă pentru copii realizat cu sprijinul unei firme de construcţii din Bulgaria” spun reprezentanţii Uniunii Bulgare din Banat.

Unic în România

La ceremonia oficială vor participa ambasadorul Bulgariei în România, Valentin Radomirski, preşedintele Agenţiei de stat pentru Bulgarii din Strainatate, Rosen Ivanov, secretarul permanent din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Bulgariei, Maxim Gaytandjiev, secretarul Camerei Deputaţilor şi deputat al minorităţii bulgare din Parlamentul Romaniei, Niculae Mircovici, dar şi noul consul onorific al Bulgariei la Timişoara, Gheorghe Nacov. Alegerea noului consul s-a făcut după criteriul reprezentativităţii, iar acesta a fost “ales” primarul comunei timişene Dudeştii Noi, unde trăieşte cea mai mare comunitate de bulgari din ţară. Circumscripţia consulară include judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin. Acesta este cel de-al 14-lea consulat onorific deschis la Timişoara, după cele din Austria, Cehia, Franţa, Germania, India, Italia, Republica Moldova, Peru, Serbia, Suedia, Ţările de Jos, Tunisia şi Ungaria.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă