19.2 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSpecialBugetarii, liberi în mini-vacanţă şi cu salariile primite în avans

Bugetarii, liberi în mini-vacanţă şi cu salariile primite în avans

Angajaţii a 20 de instituţii publice, care ar fi urmat să încaseze salariile săptămâna următoare, vor lua lefurile joi şi vineri, înainte de minivacanţa de Sfânta Maria, potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa, publicat miercuri în Monitorul Oficial, scrie mediafax.ro. Bugetarii intră în minivacanță sâmbătă și vor avea liber și luni. 

Potrivit ordinului de ministru, angajaţii din ministerul Apărării vor primi salariile joi, iar cei din ministerele: Afacerilor Externe, Dezvoltării Regionale, Internelor, Muncii, Tineretului, Educaţiei, Sănăţii, Culturii, Cercetării şi a Românilor de Pretutindeni, alături de angajaţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Academia Română, ANSVSA şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor lua lefurile aferente lunii iulie vineri, 11 august, cu câteva zile înainte de minivacanţa de Sfânta Maria.

De asemenea, pe lista publicată în MO sunt şi angajaţii a patru servicii speciale care vor încasa banii mai devreme. Este vorba despre SRI, SIE, SPP şi STS.

Autorităţile locale nu sunt vizate de ordinul de ministrul, având în vedere că îşi stabilesc singure modul de acordare a salariilor.

Cele mai citite

Ciolacu a anunțat majorarea plafonului de impozitare pentru pensiile din sistemul național de ordine și siguranță publică

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în cadrul ședinței de Guvern, că va fi aprobată majorarea plafonului de impozitare pentru pensiile din sistemul național de...

Ploiești: Un bărbat de 44 ani a fost ucis prin înjunghiere în fața unui magazin

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, marţi seara, după ce a fost înjunghiat în faţa unui magazin din municipiul Ploieşti. Potrivit...

Demontarea instalațiilor de la Jocurile Olimpice la Paris va dura până în octombrie

Edouard Donnelly, directorul executiv al Comitetului de organizare al Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris, a anunțat marți că demontarea instalațiilor sportive va...
Ultima oră
Pe aceeași temă