21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBucurești: Circulația va fi restricționată în Piața Constituției, pentru petrecerea de Revelion

București: Circulația va fi restricționată în Piața Constituției, pentru petrecerea de Revelion

Pe străzile din zona Pieței Constituției, circulația va fi restricționată, pentru petrecerea de Revelion organizată de Primăria București, informează Mediafax.

Traficul va fi restricţionat pe bulevardul Unirii, între bulevardele I.C. Brătianu şi Libertăţii, de miercuri 31 decembrie, ora 22.00, până joi 1 ianuarie, la ora 06.00, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Tot pentru petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei va fi oprită circulaţia, de miercuri, ora 23.30, până joi, la ora 02.00, pe bulevardul Libertăţii, între bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.

În perioada restricţiilor de trafic, şoferii pot circula pe rutele ocolitoare Calea 13 Septembrie – bd. Libertăţii – Piaţa George Coşbuc – bd. Regina Maria, strada Izvor – strada Haşdeu – Splaiul Independenţei, bd. Unirii – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – strada Haşdeu – strada Izvor – Calea 13 Septembrie.

Petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei, la care accesul este gratuit, va începe miercuri, la ora 21.00. Pe scenă vor urca o serie de artişti precum Smiley, Loredana, Andra, Delia, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Giulia şi trupa Vama.

Concertele vor fi completate cu momente artistice susţinute de Mirror Dancers – un spectacol-surpriză care îmbină dansul cu tehnologia luminoasă de ultimă generaţie, Freakquency – un spectacol de dans în care breakdance-ul întâlneşte muzica clasică şi cultura urbană, Invaders Show – un performance de dans, lumini şi lasere, care aduce pe scena bucureşteană cel mai mare robot de entertainment din lume, alături de DJ Cyborg şi Cyborg Girls.

Trecerea în 2015 va fi marcată printr-un tun de lumină lansat către cer, urmat de un show de artificii.

Cele mai citite

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă