"Cealalta Irina" este filmul unui autor, Andrei Gruzsniczki, care stie sa spuna interesant o poveste interesanta. Un autor si un film ce imbogatesc palmaresul Noului Val al cinematografului romanesc.
Desi filmul, inspirat dintr-o intamplare reala cu alura de poveste politista, se intituleaza "Cealalta Irina", protagonistul nu e ea – Irina, ci sotul ei – Aurel, care, in ciuda jobului sau (bodyguard intr-un mall bucurestean), nu iubeste deloc neprevazutul, aventura. Prin urmare, cand Irina, contabila la o firma (de apartament) a unor egipteni, il anunta ca trebuie sa plece la Cairo pentru o specializare, el o deconseiaza, marturisind deschis: "Mi-e frica!". Si, din nefericire, temerile i se adeveresc: sotia i se intoarce in tara intr-un sicriu de zinc. Atunci Aurel se hotaraste sa actioneze…
"Cealalta Irina" vorbeste despre indiferenta si lipsa compasiunii, despre cautarea Dulcineei sau a ce a mai ramas din ea. Personajul principal este un alt Don Quijote, dar fara Sancho Panza, care traieste intr-un vis. Si, cum se intampla in toate visele, filmul este "eliptic", declara regizorul Andrei Gruzsniczki, aflat la debut in lung-metrajul de fictiune. Un debut care, trebuie sa o spunem din capul locului, este unul meritoriu. Este meritoriu in primul rand prin personajul pe care-l propune: Aurel, un baiat de la munte, molcom in vorba si in gesturi, iubitor de ordine (vezi grija cu care isi randuieste incaltarile, vezi tipicul dupa care isi face rondul prin mall etc.), care se incapataneaza sa creada in normalitatea existentei lui de zi cu zi, unde nu e loc de surprize. Asa ca, fara sa ia in seama vocea de la telefon care il anunta ca sotia lui a murit, el continua sa se barbiereasca meticulos si pleaca, apoi, sa o astepte cu flori la aeroport. "Ea nu e Irina, au schimbat-o!", striga Aurel cu disperare. Portretul acestui om linistit se contureaza treptat dintr-un puzzle de mici amanunte, franturi de fraze, de gesturi – accente si nuante, greu de sesizat uneori pentru un ochi neatent si/sau grabit. E un personaj de mare finete psihologica, credibil in trairi, verosimil in reactii si deloc comun, chiar singular, in tipologia propusa de cinematograful nostru actual. Este meritul scenariului (Ileana Muntean, Mircea Staiculescu, Andrei Gruzsniczki), al regiei (Andrei Gruzsniczki), al imaginii (Vivi Dragan-Vasile), dar este, evident, si meritul interpretului principal (Andi Vasluianu intr-un excelent rol de "contre emploi"). Nu acelasi lucru putem spune, insa, si despre personajul Irina – mult mai putin lucrat (la nivel de scenariu, de regie si de interpretare actoriceasca – Simona Popescu). Mai ales din momentul cand Irina devine "cealalta Irina". Or, lipsa de nuante, de consecventa, implicit consistenta psihologica (datorata, credem, atat dorintei realizatorilor de a da o turnura politista povestii, cat si necesitatii de a indeparta la montaj, din ratiuni de durata a filmului, mai multe secvente) face ca unele actiuni si decizii ale Irinei sa nu fie deloc credibile, verosimile, sa fie percepute doar ca simple lovituri de teatru.
Filmul a castigat mai multe premii, printre care si Marele Premiu si Premiul FIPRESCI la Festivalului de Film de la CinePécs Moveast, Marele Premiu (hotarat de public) la Festivalul Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Romanesc la cea de-a opta editie a Festivalului International de Film Transilvania si Premiul pentru cea mai buna regie – Atlas d’Argent, la Festivalului International de Film de la Arras.
Cealalta Irina
Drama, Romania, 2009, 1h 30min.
Regia: Andrei Gruzsniczki. Cu: Andi Vasluianu, Simona Popescu, Dana Dogaru, Doru Ana, Vlad Ivanov, Dragos Bucur.
Bucuresti (Hollywood Multiplex, Cinema Pro, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Cityplex), Cluj (Cinema City).
