33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialBucureştenii cu venituri de peste 2.500 de lei nu vor mai primi...

Bucureştenii cu venituri de peste 2.500 de lei nu vor mai primi subvenţii la căldură

Bucureştenii vor plăti căldura în iarna 2009-2010 în funcţie de venituri, urmând ca primăria Capitalei să nu mai acorde subvenţii pentru persoanele care au venituri de peste 2.500-3.000 de lei, a declarat, joi, primarul Sorin Oprescu, citat de Newsin.

Astfel, bucureştenii care depăşesc plafonul de venituri impus de primărie vor plăti preţul întreg al gigacaloriei, de 300 de lei.

În cazul bucureştenilor cu venituri mai mici, primăria Capitalei va stabili plafoane pentru acordarea ajutoarelor de încălzire. În cazul celor cu venitul minim pe economie subvenţia va fi de 100%. Plafoanele de subvenţii vor fi stabilite într-o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Factura la întreţinere se va dubla dacă vor fi eliminate subvenţiile, potrivit preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina. Asociaţiile de proprietari susţin că prin eliminarea subvenţiilor facturile la apă caldă şi căldură vor exploda. Potrivit celor mai pesimite calcule, când va veni frigul este posibil ca românii care stau la bloc să plătească facturi de două ori mai mari decât iarna trecută.

În Bucureşti preţul unei gigacalorii va urca de la 119 lei, cât este în prezent, până aproape de 300 de lei, creşterea find de 250%.

Jumătate din populaţia Capitalei va plăti mai mult pentru apă caldă şi căldură, care nu vor mai fi subvenţionate, potrivit primarului general Sorin Oprescu, decât pentru pensionari şi pentru cei cu salarii foarte mici.

Oprescu a afirmat că de subvenţii au nevoie doar 46-48% dintre bucureşteni, restul urmând să plătească preţul integral de 300 de lei/gigacalorie, şi nu pe cel subvenţionat de 119 lei.

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă