30.5 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialBlatter ameninţă cu suspendări pe viaţă pentru implicarea în meciuri trucate

Blatter ameninţă cu suspendări pe viaţă pentru implicarea în meciuri trucate

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter (foto), a avertizat, în Mexic, că-i va suspenda pe viaţă pe jucătorii, antrenorii şi arbitrii implicaţi în meciuri trucate sau pariuri şi care fac obiectul unor anchete în mai multe ţări, potrivit Agenţiei France Presse, scrie Mediafax.

„Soluţia noastră este să-i suspendăm pe viaţă pe toţi, indiferent că sunt jucători, antrenori sau arbitri”, a declarat Blatter la Pachuca, unde a prezentat bilanţul Campionatului Mondial rezervat categoriei de vârstă sub 17 ani. Şeful de securitate al FIFA, Chris Eaton, a afirmat că în această săptămână a anchetat, în El Salvador, un eventual caz de meci trucat. „Este delicat şi îngrijorător pentru FIFA, primim în continuare multe informaţii privind pariuri ilegale şi meciuri trucate. Trebuie să acţionăm cu rigoare. Am văzut că există probleme în Grecia, Turcia, Malaysia, dar şi în alte ţări europene. Există în lumea întreagă”, a afirmat şeful forului internaţional de fotbal.

Corupţia instituţionalizată

Paradoxal, Blatter face ame-ninţări referitoare la corupţie, după ce FIFA a fost implicată într-un scandal de corupţie cu implicaţii la vârf. Cu toate acestea, elveţianul a fost reales luna trecută în funcţia de preşedinte al FIFA, pentru un al patrulea mandat.

Singurul contracandidat, Mohammed Bin Hammam, preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal (AFC), şi-a anunţat retragerea candidaturii cu doar câteva zile mai devreme, fiind ulterior suspendat pentru presupuse fapte de corupţie. Bin Hammam a reclamat faptul că Blatter era informat cu privire la acţiunile care au fost catalogate drept corupţie, însă a rămas singurul pedepsit în cauză. 

Cele mai citite

Industria auto românească pierde viteză: zeci de mii de locuri de muncă au dispărut, după recordul din 2018

Sectorul auto a ajuns la cel mai redus număr de angajați din ultimii peste 10 ani, pe fondul reducerii producției și al presiunilor tot...

PSD condiționează votul pentru legea salarizării de acordul sindicatelor

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, afirmă că PSD va susține în Parlament legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, jalon prevăzut în PNRR,...

Cod roșu de furtună în București. ANM anunță vijelii puternice, grindină și ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică după-amiază o avertizare nowcasting Cod roșu pentru municipiul București, din cauza unor fenomene meteo severe. Alerta...
Ultima oră
Pe aceeași temă