15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialBirou parlamentar devastat

Birou parlamentar devastat

Deputatul maramureşean Cătălin Cherecheş este acuzat de foştii colegi că a deteriorat biroul pe care l-a ocupat. Trecerea deputatului Cătălin Cherecheş în tabăra parlamentarilor independenţi a lăsat urme adânci în PSD Maramureş. Nu sentimentale, nici doctrinare sau electorale, ci… fizice. După demisie, mutarea biroului parlamentar al lui Cherecheş din sediul fostului său partid s-a soldat cu ca¬bluri smulse din pereţi, zgârieturi ce par a fi cauzate voluntar şi o gaură în pardosea. „Modul în care ne-a returnat spaţiul spune multe despre caracterul pe care îl are. Vom remedia noi biroul”, a declarat secretarul general al PSD Maramureş, Ioan Blăjan. Deputatul Cherecheş spune că social-democraţii nu aveau dreptul să intre în fostul său cabinet, pe care îl va preda doar la finalul contractului de închiriere, adică la sfârşitul anului. „Să se gândească mai bine înainte de a acuza, pentru că i-am scos din mizeria în care erau! Până când am venit eu ¬acolo, nu făcea nimeni curăţenie. În plus, eu mai am contract de închiriere cu PSD încă un an şi nu fac predarea-primirea decât după un an! Le plătesc chiria!”, a declarat Cherecheş.  

Cele mai citite

Klaus Iohannis și Joe Biden vor continua dialogul privind candidatura primului la șefia NATO

Președintele Klaus Iohannis și președintele american Joe Biden au decis să continue dialogul privind candidatura șefului statului român la funcția de secretar general al...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă