17.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialBillboard a desemnat-o pe Madonna femeia anului 2016

Billboard a desemnat-o pe Madonna femeia anului 2016

Madonna a fost desemnată ''Femeia Anului 2016'' de revista Billboard, scrie revista People, citată de Agerpres.

Câștigătoarea a șapte premii Grammy va primi distincția la a 11-a ediție a evenimentului ''Femei în Muzică'', organizat la 9 decembrie la New York. Ceremonia înregistrată va fi difuzată de Lifetime la 12 decembrie.
 
Potrivit ABC News, artista în vârstă de 58 de ani are un an extraordinar, reușind să strângă peste 160 de milioane de dolari cu turneul său mondial ''The Rebel Heart'', ceea ce a propulsat-o direct în fruntea clasamentului all-time al artistelor cu cele mai mari încasări din turnee.
 
Madonna a fost aleasă să primească această distincție și pentru implicarea organizației sale, ''Raising Malawi'', în acțiunile filantropice dedicate sprijinirii programelor de educație și de sănătate pentru copiii din Malawi, din 2006 până în prezent.
 
''Madonna face parte din numărul foarte mic al super-artiștilor a căror influență și carieră depășește domeniul muzical'', a indicat într-un comunicat de presă Janice Min, președinte al grupului media The Hollywood Reporter—Billboard.
 
'Datorită viziunii sale creatoare, a inovației persistente și dedicării cauzelor filantropice, ea este o sursă de inspirație pentru sute de milioane de oameni din lumea întreagă'', conform aceleiași Janice Min.
 
Anul trecut, Lady Gaga a fost desemnată de Billboard pentru această distincție, care a mai fost acordată anterior unor artiste, printre care Katy Perry, Beyoncé, Pink sau Taylor Swift.
Cele mai citite

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

FCSB a rezolvat al doilea transfer al verii. Daniel Popa, noul atacant al campioanei

După ce l-a adus liber de contract pe fundașul lateral David Kiki, ultima dată la Farul, FCSB a rezolvat al doilea transfer al verii....

Româncele și-au aflat adversarele de la Roland Garros

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu şi-au aflat adversarele din prima rundă a turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Astfel,...
Ultima oră
Pe aceeași temă