5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialBiciclete gratis prin programul "La pedale" al lui Chiliman

Biciclete gratis prin programul „La pedale” al lui Chiliman

Începând din 21 aprilie, bucureştenii iubitori de sport şi mişcare în aer liber pot profita, pentru al treilea an consecutiv, de biciclete gratuite prin programul „La Pedale” din parcul Kiseleff.

Începători sau experimentaţi, tineri sau vârstnici, locuitorii Capitalei pot închiria gratuit una dintre cele 250 de biciclete verzi doar pe baza buletinului de identitate şi a unui contract de dare în folosinţă. Cei dornici să facă o plimbare vor trebui să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent şi să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcţionare, se arată într-un comunicat al primăriei sectorul 1.

„Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa, oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi – de ce nu? – eficient. Scopul nostru, al Primăriei Sectorului 1, este tocmai promovarea acestei soluţii europene la traficul din ce în ce mai sufocant din Bucureşti. Ne urcăm pe bicicletă şi pentru că vrem ca Bucureştiul să semene cu marile oraşe din Europa”, a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Bicicletele sunt disponibile în două modele – pentru copii şi adulţi – şi pot fi închiriate pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcului. Centrul „La Pedale” este deschis până la sfârşitul lunii octombrie, după următorul program: luni-vineri în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbătă şi duminică de la 10:00-19:00.

În anii trecuţi, proiectul „La Pedale” s-a bucurat de un real succes în rândul bucureştenilor, zeci de mii de locuitori ai Capitalei „pedalând” una dintre bicicletele puse la dispoziţia lor în cadrul primului sistem gratuit de bike-sharing din România.

Proiectul „La Pedale” este parte a unei acţiuni demarate de Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraş după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene. Programul „La Pedale” este realizat de Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Green Gate în parcul Kiseleff.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Guvernul are nevoie de împrumuturi record în perioada următoare

Ajustarea bugetară include plata datoriilor vechi și acoperirea deficitului Necesarul de împrumut al Guvernului pentru anul 2024 a fost revizuit la 246 miliarde lei, conform...

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...

Ucraina va primi un nou ajutor militar de 725 milioane de dolari de la SUA

SUA au anunţat luni un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari şi care include în special rachete...
Ultima oră
Pe aceeași temă