» Batik-ul, una dintre cele mai spectaculoase textile din lume, isi are originea in Indonezia, unde exista o mare varietate de tehnici si motive traditionale in arta prelucrarii tesaturilor.
» "Batik. Textile traditionale din Indonezia" este o expozitie temporara gazduita de Muzeul de Etnografie Universala "Franz Binder".
Incepand de ieri, la muzeul de etnografie Universala "Franz Binder" din Sibiu este deschisa expozitia "Batik. Textile traditionale din Indonezia". Batik-ul isi are originea in Indonezia, tara recunoscuta pentru tehnica speciala de prelucrare a materialelor. Expozitia reuneste o selectie de aproximativ 13 obiecte indoneziene adunate pe parcursul celor 15 ani de existenta ai Muzeului "Franz Binder", precum si o serie de piese ce vor fi donate muzeului de Ambasada Republicii Indonezia.
Tesaturile de batik servesc scopurilor vestimentare, atat in viata de zi cu zi, cat si in ocazii solemne. Bucata de panza este purtata in chip de fusta sau sarong, ca sal acoperind sanii ori umarul (slendang), ori ca basma pe cap (kain kepala). Alaturi de aceasta intrebuintare practica, tesaturile de batic au si o destinatie rituala. Asa, de pilda, in Java baticul este asternut in chip de ofranda pe mormintele principilor.
Acest procedeu este aplicat pentru prima data in Java inca din epoca hindo-indoneziana, dar adevarata sa dezvoltare a inceput mai tarziu, in jurul anului 1500.
Batik-ul este un procedeu de vopsire, in faze succesive (aplicatii de ceara), pe baza de colorant rece. Materialul initial, o tesatura fina de bumbac denumita mori, importata candva din sudul Indiei, a fost inlocuita dupa 1815 de catre bumbacurile din Europa, mai rar de matase, importata si ea.
Prima faza a procedeului consta in desenarea motivelor dorite pe o tesatura alba, preparata in prealabil. Apoi, cu ajutorul unui mic rezervor cilindric, dotat cu unul sau mai multe ciocuri de aproximativ 1 mm (tjanting), se aplica ceara topita pe acele parti ale tesaturii care urmeaza sa ramana albe dupa prima vopsire. Aplicarea cerii este o operatiune executata de femei, in vreme ce vopsitul, intr-o prima faza in albastru– indigo, este incredintat unui barbat. Acesta, dupa ce a terminat primul vopsit, trebuie sa indeparteze ceara uscata de pe locurile care urmeaza sa fie vopsite in faza urmatoare. Zonele vopsite in albastru si care urmeaza sa ramana ca atare sunt acoperite cu ceara, nu insa inainte ca tesatura sa fi fost din nou bagata in apret; dupa aceea, ea este cufundata intr-o a doua baie colorata si, in sfarsit, se indeparteaza ceara, operatiunea repetandu-se in functie de numarul culorilor ce urmeaza a fi aplicate. Intrucat acest procedeu era de lunga durata, confectionarea manuala a unei bucati de tesatura necesitand cel putin 12 zile, dupa 1850 a fost introdus un alt procedeu, constand in aplicarea cerii cu ajutorul unui soi de tampon (tjap), asemanator matritelor utilizate de vopsitorii europeni. Indeletnicire candva feminina, baticul s-a transformat astfel intr-o industrie masculina, care insa nu a eliminat complet productia manuala.
Alaturi de obiectele din colectia indoneziana a Muzeului "Franz Binder", in cadrul acestei expozitii va fi expusa si donatia constand in piese batik din partea Ambasadei Republicii Indonezia la Bucuresti.
