10 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu și Firea apelează la mediere, în dosarul șantajului

Băsescu și Firea apelează la mediere, în dosarul șantajului

Fostul președinte Traian Băsescu a început procedura de mediere cu senatoarea PSD Gabriela Firea, în dosarul în care cea din urmă l-a acuzat de șantaj. Astfel, procurorii Parchetului General vor suspenda cercetările în cazul fostului șef de stat, relatează Agerpres. 

Lucian Bolcaș, avocatul Gabrielei Firea, a declarat, vineri, că Traian Băsescu este cel care a cerut medierea, iar Gabriela Firea a acceptat prin semnarea unui contract în acest sens.

Citește și: Traian Băsescu scapă de acuzația de șantaj: ”Ușor, ușor justiția se apropie de adevăr”

Avocatul Lucian Bolcaș a subliniat că un mediator va începe consultări separat cu cei doi în perioada următoare.

„Fiecare parte își va expune poziția. Nu e vorba de împăcare, ci o modalitate de stingere a conflictului. Am trimis contractul de mediere la Parchetul General și probabil procurorii vor suspenda cercetările”, a mai spus Bolcaș.

Fostul președinte Traian Băsescu este cercetat penal de Parchetul General pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu afirmațiile sale la adresa Gabrielei Firea.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În denunțul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arăta: „Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii ‘Jocuri de putere’, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: ‘Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele’ „.

Cele mai citite

Republicanii câștigă controlul în Senatul SUA

Nici unul dintre partide nu părea să aibă un avantaj clar în lupta pentru Camera Reprezentanților, pe care republicanii o controlează acum cu o...

Dolarul înregistrează cea mai mare creștere din ultimii doi ani. Investitorii mizează pe revenirea lui Trump la Casa Albă

Miercuri, dolarul american a continuat să se aprecieze față de principalele monede internaționale - euro, yen și lira sterlină - pe fondul speculațiilor că...

Președintele Serbiei: Alegerea Kamalei Harris ar putea declanșa al Treilea Război Mondial

Aleksandar Vucic, a declarat clar că preferă ca republicanul Donald Trump să câştige alegerile prezidenţiale din SUA  Vucic l-a calificat pe actualul lider de la Casa...
Ultima oră
Pe aceeași temă