25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialBărbat mort din cauza frigului la Miercurea Ciuc

Bărbat mort din cauza frigului la Miercurea Ciuc

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit mort, joi dimineaţă, în apropierea unei clădiri dezafectate de la periferia municipiului Miercurea Ciuc, transmite Mediafax.

Din primele informaţii reiese că decesul ar fi fost provocat de frig, în condiţiile în care au fost minus 29 de grade Celsius.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat corespondentului MEDIAFAX că joi, în jurul orei 8.00, instituţia a fost anunţată prin 112 că o persoană a fost găsită decedată, căzută pe stradă în apropierea unei clădiri dezafectate care a aparţinut fostului poligon de trageri din zona Şuta, la periferia municipiului Miercurea Ciuc.

Poliţiştii au stabilit că victima este un bărbat de 51 de ani, din Odorheiu Secuiesc, care locuia în imobilul părăsit.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, Peter Szilard, a spus, la rândul său, că a fost trimis şi un echipaj de salvare, însă medicii nu au făcut altceva decât să constate decesul bărbatului.

Potrivit sursei citate, primele indicii sunt că bărbatul ar fi murit din cauza gerului.

"Din cauza temperaturilor extrem de scăzute, este posibil ca bărbatul să fi suferit un şoc hipotermic care a dus la deces. Cauza morţii va fi stabilită însă cu certitudine de către medicul legist, în urma necropsiei", a spus Peter Szilard.

Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.

Totodată, în noaptea de miercuri spre joi, o patrulă de jandarmi a dus la adăpostul de noapte din Miercurea Ciuc un bărbat de 65 de ani, găsit pe stradă în zona gării, mai scrie Mediafax.

Noaptea de miercuri spre joi şi dimineaţa au fost deosebit de reci în judeţul Harghita, unde mercurul a coborât până la minus 29 de grade Celsius la Miercurea Ciuc, minus 27 de grade la Joseni şi minus 24 de grade Celsius la Topliţa. Cea mai ridicată temperatură a fost la Odorheiu Secuiesc, unde au fost înregistrate minus 21 de grade Celsius.

Cele mai citite

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă