13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialBărbat, găsit INCENDIAT pe stradă în Capitală

Bărbat, găsit INCENDIAT pe stradă în Capitală

Un bărbat a fost găsit incendiat, miercuri dimineaţă, în zona Casei Presei, fiind transportat la Spitalul de Arşi în stare gravă, informează Mediafax.

Oficiali din cadrul Poliţiei Capitalei au povestit că o persoană care trecea prin zona pod Constanţa, pe strada Parcului, l-a văzut pe bărbat că avea arsuri grave pe corp şi a sunat la 112, apelul fiind înregistrat în jurul orei 7.31.

La faţa locului a ajuns un echipaj al Secţiei 5 şi o ambulanţă SMURD, care l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală. Acesta are arsuri grave pe corp, iar atunci când a fost ridicat pentru a fi transportat la spital, abia mai respira, au precizat sursele citate.

Bărbatul are aproximativ 35-40 de ani şi nu a fost încă identificat. Poliţiştii urmează să stabilească în ce condiţii a suferit arsurile.

Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă