11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialBadea: La "U" Cluj problema nu este la antrenor

Badea: La “U” Cluj problema nu este la antrenor

Universitatea Cluj a investit cei mai mulţi bani în transferurile din această iarnă, dar se află la doar un punct în clasament de locurile care duc în a doua ligă. Patronul Florian Walter pare că şi-a pierdut răbdarea cu antrenorul Ionuţ Badea, cel care nu a câştigat nici un meci pe banca lui “U” şi se gândeşte să îl dea afară în cazul unui alt insucces, sâmbătă, cu Unirea Urziceni.

Tehnicianul “studenţilor” se ţine tare, însă şi, indirect, i-a sugerat lui Walter să caute vinovaţi pentru situaţia de la echipă în altă parte. “Cu Urziceni este un meci important pentru că am strâns doar un punct din două meciuri în acest sezon şi trebuie să realizăm importanţa momentului în care ne aflăm. Nu simt nici o presiune din partea domnului Walter, dar este normal ca cei din conducere să facă o analiză la ceea ce s-a întâmplat până acum la echipă. Totuşi, cred că trebuie căutaţi adevăraţii vinovaţi. Nu există o problemă de antrenor la “U” Cluj, dacă ne gândim câţi tehnicieni au fost schimbaţi în ultimul an şi jumătate”, a declarat antrenorul Universităţii.

Niculescu joacă cu Urziceni

Badea nu se gândeşte la o demisie în cazul unui rezultat negativ cu Urziceniul şi este convins că obiectivul trasat de conducere, locurile 8-12, poate fi realizat până la final. “Pe hârtie suntem o echipă valoroasă şi cred că suntem avantajaţi de terenul bun de la Bistriţa, dar asta trebuie să demonstrăm pe teren. Probabil va fi folosit şi Claudiu Niculescu, mai ales că în partida cu FC Braşov nu-l avantaja terenul, iar la Vaslui îi era greu din punct de vedere fizic. Nu vreau să mă gândesc la un eşec cu Urziceniul şi cred că va urma o perioadă bună la echipă, pentru că formaţiile pe care le pregătesc dau randamentul maxim după primele şase-şapte etape”, a mai spus antrenorul “studenţilor”. “U” Cluj-Unirea Urziceni se va disputa la Bistriţa, sâmbătă, de la ora 14:00.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă