16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialBabinciuc junior, după gratii. Legăturile „grupării de la Bacău“ cu PSD

Babinciuc junior, după gratii. Legăturile „grupării de la Bacău“ cu PSD

Sergiu Andi Babinciuc a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fiul mult mai cunoscutului om de afaceri Cameliu Babinciuc, Sergiu a fost reținut, inițial, pe 21 iulie, de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța.

Acesta este suspectat de evaziune fiscală, spălare de bani (două infracțiuni) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Un judecător al Tribunalului Constanța a decis, în weekend, reținerea sa pentru 30 de zile.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2012, un grup de firme controlate de către inculpatul Babinciuc Andi Sergiu a constituit un circuit financiar fictiv al cărui scop l-a reprezentat fraudarea bugetului de stat prin rambursări ilegale de TVA, urmate de operaţiuni de transfer al acestor sume către beneficiarii finali şi de retragerea de către aceştia, în numerar, a fondurilor respective.

”Într-unul dintre cazuri, ­inculpatul a stabilit cu rea-credinţă cuantumul taxei pe ­valoarea adăugată, aferentă unei achiziţii aparent efectuate de către una dintre firmele sale de tip «fantomă» și ulterior a obţinut în mod fraudulos ram­bursarea de la bugetul consolidat al statului a sumei de 775.295 lei.

De asemenea, în același context, inculpatul Babinciuc ­Andi Sergiu a retras din contul aceleiași societăți suma totală de 1.575.735 lei, despre care ştia că provenea din săvârşirea unor infracţiuni, utilizând în acest scop aparenţa minci­noasă ­privind existenţa unor contracte de împrumut din care rezulta că anterior își creditase propria firmă. La ­data de 7 iulie 2016, în condițiile desfășurării cercetărilor în prezenta cauză, inculpatul a falsificat un înscris sub semnătură privată, denumit «împuternicire», prin atestarea în cuprinsul său a unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, după care a încredinţat ­documentul respectiv unei persoane care urma să fie audiată de către procurorii anticorupție”, se arată în comunicatul DNA.

Este interesantă și precizarea DNA potrivit căreia ”în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”. Aceștia au precizat, ca de fiecare dată în astfel de cazuri, că ”punerea în mișcare a acțiunii penale […] nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Ce este „gruparea de la Bacău“

Cum spuneam, Sergiu Babinciuc este fiul lui Cameliu Babinciuc, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Constanța. Acesta și-a făcut apariția în Constanța în timpul când Radu Mazăre devenea primar. Surse din PSD spun că, de fapt, el împreună cu Corneliu Iacubov și cu alte personaje, cărora le-am putea spune ”grupul de la Bacău”, pentru că provin din zonă, au jucat un rol decisiv în ascensiunea lui Radu Mazăre. Mazăre a intrat în PSD adus de mână de Miron Mitrea, omul care s-a ocupat îndeaproape de filiala din Constanța a partidului (drept recunoștință, probabil, soția sa, Manuela Mitrea, este și acum deputat de Constanța). Miron Mitrea a păstrat legăturile cu ”grupul de la Bacău”. În momentul când a fost condamnat definitiv, acesta se afla chiar în hotelul din Mamaia al lui Cameliu Babinciuc. Mai mult, Mitrea este nașul de botez al lui Sergiu Babinciuc.

 

În linia a doua

 

Babinciuc și Iacubov au controlat o bună parte din economia Constanței. Una dintre cele mai profitabile afaceri de care se ocupă este transportul maxi-taxi, afacere începută în jurul anilor 2000, în care era acționar și RAFO Onești, controlată de Corneliu Iacubov. Deși calitatea transportului este criticată de constănțeni, maxi-taxiurile sunt menținute. Spre comparație, în Galați acestea au fost desființate și se introduc troleibuze, cu fonduri europene. Primăria Constanța a precizat, în urma unei solicitări a Asociației Constanța Ia Atitudine, că în acest moment în municipiul Constanța sunt autorizate să circule 86 de maxi-taxiuri. Suma încasată de pe urma unui aviz de traseu este de 236 de lei pe an. Compania Grup Media Sud, care operează maxi-taxiuri în orașul Constanța, lucrează pe șapte trasee, ceea ce înseamnă că bugetul local primește 1.625 de lei pe an de pe urma acestui serviciu. S-au ocupat și de turism în Delta Dunării, de cluburi de noapte și de case de schimb valutar. Au finanțat și un ziar, la începutul anilor 2000, care a murit însă repede.

 

Afacerea Autogara

 

În 2006, conducerea Gărzii Financiare dezvăluia o inginerie financiară de amploare. Potrivit acesteia, autogările Nord și Sud din Constanța au fost vândute, în urma unor tranzacții care implică firme-fantomă, la prețul unui apartament, deși aveau în proprietate zeci de mii de metri pătrați de teren, chiar în centrul orașului. Beneficiar al tranzac­țiilor ilegale era același Cameliu Babinciuc, care a vândut autogara mamei sale, la un preț mai mic decât cel de achiziție. În cele din urmă, aceasta a cedat-o gratuit firmei GMS, unde erau acțio­nari ea și fiul său. 

În conducerea PSD

Sergiu Babinciuc s-a implicat și în politică. A ajuns vicepreședinte al organizației de tineret a PSD Constanța, organizație condusă ani de zile de unul dintre actualii viceprimari ai Constanței, Costin Răsăuțeanu. Babinciuc jr. s-a implicat și în campania Manuelei Mitrea, dar și în cea a lui Radu Mazăre, pentru care a îndeplinit de mai multe ori rolul de șofer. Este, de altfel, bun prieten cu fiul acestuia. A postat pe pagina sa de Facebook fotografii în care apare alături de chiar președintele PSD, Liviu Dragnea.

Comunicat de presă DNA:  „Inculpatul Babinciuc Andi Sergiu a retras din contul aceleiași societăți suma totală de 1.575.735 lei, despre care ştia că provenea din săvârşirea unor infracţiuni, utilizând în acest scop aparenţa mincinoasă privind existenţa unor contracte de împrumut din care rezulta că anterior își creditase propria firmă.“

Cele mai citite

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...
Ultima oră
Pe aceeași temă