16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Avocata Alinei Bica, reținută pentru 24 de ore. Ce acuzații i...

UPDATE. Avocata Alinei Bica, reținută pentru 24 de ore. Ce acuzații i se aduc

UPDATE: Procurorii DNA au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2015, a inculpatei VOICU LAURA CĂTĂLINA, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și instigare la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, potrivit unui comunicat DNA. 

———

Avocata Alinei Bica, Laura Voicu, a fost adusă, cu mandat, de procurori la Direcția Națională Anticorupție și este foarte probabil să fie reținută.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a autotsesizat, joi, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, favorizarea infractorului, respectiv instigare la aceste două infracțiuni, de către avocații Niculae Learciu și Laura Voicu. 

Astfel, joi, în jurul orei 11.00, la sediul DNA s-a prezentat Niculae Learciu, avocatul Ioanei Deaconu, care a prezentat o împuternicire avocațială prin care se atesta că el și Laura Voica, care este și avocata Alinei Bica, sunt avocații angajați de inculpata aflată în stare de arest pentru a o asista și reprezenta în fața DNA. 

 Când s-a prezentat în fața procurorului, Niculae Learciu, i-a înmânat împuternicirea și o legitimație denumită ”Carte de identitate pentru avocat”, cu inscripțiile: Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București, în partea stângă o siglă a UNBR conținând în centru o carte descrisă în interiorul căreia este scris pe fiecare parte cuvântul LEX, iar în partea dreaptă o siglă a Baroului București.

În partea de jos a legitimației care are formatul unui card bancar se află numele titularului, Nicuale Learciu, iar pe avers erau înscrise date referitoare la nr. dosarului de avocat, CNP-ul titularului, sediul profesional principal, data înscrierii în barou, data definitivării în profesie.

Learciu a fost întrebat dacă are semnat un contract de asistență juridică cu clienta Ioana Georgia Deacona, iar avocatul a confirmat, subliniid că el însuși a vizitat-o în scopul încheierii actului.

Pentru verificarea calității de avocat a lui Niculae Learciu a fost accesat site-ul Baroului București, tabloul avocaților stagiari, și s-a căutat la litere „L” numele de Niculae Learciu. Astfel, s-a constatat că el nu figura în tabloul avocaților stagiari, calitate înscrisă pe legitimația prezentată. Întrebat dacă într-adevăr este avocat stagiar, a confirmat. 

După ce i s-a adus la cunoștință că nu apare în tabloul avocaților stagiari din baroul București, Learciu a răspuns că este avocat în alt barou, iar la insistențele procurorului de a menționa în care barou exercită profesia a declarat că în baroul constituțional. 

De asemenea, Learciu a declarat că avocata Laura Voicu cunoștea această informație. 

După ce s-a verificat prezența avocatului la sediul DNA, s-a constatat că acesta a exercitat activități specifice acestei profesii și în alte cauze. 

Așadar, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale pentru Laura Cătălina Voicu pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și instigare la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, și Niculae Learciu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități. 

Cele mai citite

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă