15.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialAvertisment de la meteorologi: noi recorduri de temperatură în ianuarie şi februarie...

Avertisment de la meteorologi: noi recorduri de temperatură în ianuarie şi februarie 2016

Noi recorduri de temperatură se înregistrează la începutul anului 2016, după ce anul 2015 a fost cel mai călduros an din istoria observaţiilor meteorologice, a avertizat luni Organizaţie Meteorologică Mondială (OMM), conform AFP, citată de Agerpres. “Recordurile de temperatură medie lunară au fost doborâte în ianuarie şi februarie 2016, în special la latitudinile nordice”, conform unui comunicat publicat de OMM cu ocazia Zilei Mondiale a Meteorologiei, ce va fi marcată la 23 martie. 

În Arctica “suprafaţa gheţurilor marine a atins un minim record pentru aceste două luni” de iarnă, conform comunicatului OMM. De asemenea, “concentraţiile gazelor cu efect de seră din atmosferă au depăşit pragul de 400 părţi pe milion”. 

Conform lui David Carlson, directorul Programului mondial de studii asupra climei, “temperaturile neobişnuit de ridicate înregistrate până în prezent, în cursul acestui an, au provocat nelinişte în rândul comunităţii climatologilor”. “Este încă prea devreme pentru a putea şti dacă anul 2016 va fi un nou an record. Va trebui să aşteptăm până în luna octombrie” pentru a face o estimare pentru întregul an, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Geneva, la sediul OMM. 

Secretarul general al OMM, Petteri Taalas, a precizat la rândul său că “putem împiedica producerea celui mai pesimist scenariu prin luarea de urgenţă a unor măsuri radicale pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon”. El a adăugat că este de o importanţă capitală să se facă investiţii în sistemele de alertă rapidă în cazul producerii unor catastrofe şi în sistemele de alertă în cazul valurilor de căldură. 

“În prezent Pământul este deja cu 1°C mai cald decât la începutul secolului XX. Suntem la jumătatea drumului până la pragul critic de 2°C. Planurile naţionale pentru limitarea schimbărilor climatice adoptate până acum ar putea să se dovedească insuficiente pentru a evita o creştere a temperaturii medii globale cu 3°C”, a mai avertizat el. 

Acordul încheiat în luna decembrie a anului trecut la Paris, în cadrul COP21, “este un acord bun, însă importantă este punerea sa în aplicare”, a adăugat secretarul general al OMM, subliniind că “încă nu ne-am schimbat comportamentul”.

Cele mai citite

Un Iohannis mai (Nic)ușor – Academia Catavencu

Ilustrație: Marian Avramescu Istoria pare să se repete la ciclurile elctorale, chiar dacă unele alegeri sunt pentru prezidențiale, iar altele pentru locale. Vă mai amintiți...

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat Gala Micilor Olimpici - cel mai mare eveniment din țară, dedicat preșcolarilor talentați, participanți și finaliști...

Propunerea PSD pentru Plafonarea Adaosului Comercial la Produsele Românești: O Soluție pentru Protejarea Producătorilor Locali

Scandalul Produselor Românești și Răspunsul Retailerilor În contextul recentelor controverse legate de produsele românești din marile magazine, retailerii au refuzat să participe la dezbaterile din...
Ultima oră
Pe aceeași temă