Articolul de fond al "R.l." de astazi este o analiza informata si lucida, preluata dintr-un ziar turcesc, pe tema competitiei economice si politice in bazinul Marii Negre. Avem aici o privire critica si autocritica, din perspectiva Turciei, asupra intalnirii si despartirii intereselor romanesti, americane si rusesti in bazinul pontic, pornind de la recenta reuniune jubiliara a Organizatiei de Cooperare Economica a Marii Negre, de la Istanbul. De ani in sir, se spun multe, vrute si nevrute, despre importanta strategica a Marii Negre in politica externa romaneasca. Uneori, impresia era ca avem de-a face mai ales cu ideea fixa a presedintelui Basescu, in detrimentul unor politici, mai actuale si necesare, in directia Rusiei sau a Europei. In realitate, cei care vor citi cu atentie articolul din Turkish Daily News vor intelege mizele mai vechi si mai noi, de extrema actualitate, ale unei prezente active in ceea ce anglo-saxonii numesc de multa vreme "pivotul geografic al istoriei" (Halford Mackinder, 1904).
Provocat de comentariul colegului nostru din Turcia, m-am simtit obligat sa-i adaug si o anamneza, cum spun medicii. Adica o retrospectiva a celor mai importante etape ale descoperirii geografice si conceptuale a acestei regiuni, de si in analiza globala.
In 1999, istoricul israelian Dan Diner publica la München o istorie a secolului XX, povestita dinspre est spre vest, intr-o ordine inversata a importantei conventionale. Autorul isi imagineaza ca sta pe celebrele scari din Odessa, de unde priveste spre sud si spre vest, dar nu dinspre periferie spre centru, asa cum suntem obisnuiti, ci dinspre centrul oriental spre periferiile occidentale ale Europei. El crede, cu argumente, ca invariabila "chestiunii orientale", prin care s-a inteles seria de conflicte si tensiuni ce au culminat cu Razboiul Crimeii (1853-1856), al carui epilog a determinat nemijlocit si nasterea Principatelor Romane, este si cauza principala a declansarii Razboiului Rece (1947-1989).
In 1947, Anglia notifica Statelor Unite ale Americii ca nu mai detine resursele necesare de sprijinire a verigilor sale traditionale in Europa de Est, Turcia si Grecia, in fata pericolului sovietic. Atunci, administratia Truman asuma explicit apararea acestui flanc, prin Doctrina Truman (12.03.1947), care este documentul de politica externa ce marcheaza inceputul Razboiului Rece. Nu intamplator azi, in plina confuzie a unui epilog prelungit al Razboiului Rece, Marea Neagra a redevenit un spatiu de presiuni politice si militare pentru marile puteri, cu participarea riveranilor emancipati de Moscova si intrati in NATO sau UE si a fostelor republici sovietice din hinterland-ul caucazian, atat de bogate in petrol si instabilitate.
Inca din 1922, marele istoric britanic Arnold Toynbee denumea prin "Orientul Apropiat" regiunea care include deopotriva Balcanii si Caucazul. Dupa 80 de ani, in doctrina geopolitica a administratiei Bush, "Orientul Mijlociu Extins" incepe la Marea Neagra si se termina la Damasc, Bagdad si Ryad, cuprinzand bazinul caspic si nordul Africii. In literatura istorica si politica mondiala a Marii Negre, opera marelui nostru istoric Gheorghe I. Bratianu, mort in inchisoarea de la Sighet, in 1956, a castigat in ultimii ani statutul unei referinte fondatoare. Cartea sa "Marea Neagra si Chestiunea Orientului", aparuta in limba franceza, la inceputul perioadei interbelice, redescopera valentele istorice globale ale regiunii. Primul volum se ocupa de mostenirea venetiano-genoveza a locului, al doilea, disparut fara urma, de evolutia lui in perioada dominatiei otomane. Cel mai cunoscut istoric actual al bazinului pontic, mai ales in SUA, profesorul turc Eyup Özveren, a reluat explicit ideile lui Bratianu. Acesta din urma este numit de Özveren "necunoscutul Braudel al Marii Negre", cu referire la celebrul istoric francez al Mediteranei.
Tezele Bratianu-Özveren pornesc de la doua axiome, privind evolutia istorica a regiunii Marii Negre, care constituie azi fundamentul teoretic al relatiilor conflictuale la Marea Neagra, intre Rusia si SUA. 1. Un camp de tensiuni nord-sud si sud-nord intre Rusia si Turcia, traversat de perioada dominatiei turce si apoi de cea a expansiunii rusesti in Balcani si spre Bosfor si Dardanele. Preluand rationamentele lui Bratianu, Özveren crede ca aceasta polarizare nord-sud, ruso-turca, intrerupta de patrunderea venetienilor si genovezilor, la sfarsitul Bizantului, devansata si continuata prin contributia "grupului etnic-profesional" (Troebst) care au ramas mereu grecii, principalii agenti comerciali transnationali ai Marii Negre, isi continua drumul. In aceeasi linie de evolutie a bruierii clivajului nord-sud se inscriu si tensiunile internationale de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, alaturi de reconfigurarea prezenta. Deloc intamplator, turcii, romanii si rusii, prin politicienii lor, au devenit principalii actori ai resetarii geopolitice a acestui spatiu, avand precursori teoretici in romanul Gh. Bratianu, rusul Rostovtzeff si turcul Özveren.
Ultima faza a "Lumii Marii Negre", ca "pivot geografic al istoriei", este denumita de profesorul american Charles King "Black Sea". Dupa Pontus Euxinus, Mare Maggiore, Kara Deniz, Cernoe More, denumirile in greaca, italiana, turca si rusa, care au insemnat si perioadele de dominatie sau influenta ale tarilor respective, a sosit momentul american, "Black Sea". Prezenta Romaniei in acest tablou este, asadar, departe de a fi intamplatoare. Chiar cu riscul sa parem excesiv de academici pentru cititorii unui ziar, am preferat sa stam altfel pe malul Marii Negre si sa plonjam in ale ei valuri alegre. Fiecare cu vacanta pe care o merita.
