19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAustria vrea GARD la frontiera cu Italia

Austria vrea GARD la frontiera cu Italia

Austria ar putea construi un gard pe un segment de 400 de metri al frontierei cu Italia în pasul Brenner care face legătura dintre cele două state, susţine un şef al poliţiei locale potrivit publicaţiei Tiroler Tageszeitung, iar premierul italian Matteo Renzi a denunţat drept “ruşinoasă” iniţiativa. 

Renzi a catalogat drept “ruşinoasă” închiderea pasului Brenner, fiind contrară legislaţiei europene, relatează BBC News online, citat de MediafaxIntenţia de a închide o porţiune din frontiera celor două state a venit la câteva zile după ce un partid de extremă-dreapta a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în Austria. Şeful poliţiei din Tirol, Helmut Tomac, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că propunerea de a construi un gard pe un segment al frontierei va depinde de gradul de cooperare al Italiei.

Mii de camioane tranzitează zilnic pasul Brenner, principala legătură între nordul şi sudul Alpilor. Austria deja a început să introducă verificări la frontierele sale în încercarea de a scădea numărul de imigranţi care tranzitează ţara. Noile măsuri presupun verificarea camioanelor şi a maşinilor private care circulă pe autostrăzi, dar şi a trenurilor.

Austria a introdus, de luni, noi controale la frontiera cu Ungaria, pentru a preveni alte rute pentru traficanţii de imigranţi, în condiţiile în care tot mai multe cazuri de traversare ilegală s-au înregistrat în ţară pe fondul închiderii rutei balcanice la jumătatea lunii martie.

În baza noilor controale, poliţiştii austrieci vor efectua verificări în autovehiculele care trec prin principalele puncte de frontieră dintre cele două state, la militarii vor patrula în alte puncte de la graniţă. Vara trecută, zeci de mii de imigranţi au tranzitat Ungaria şi Austria pentru a se îndrepta spre Germania, destinaţia preferată a imigranţilor, până când Ungaria şi-a închis graniţele în septembrie.

Poliţia nu a precizat cât vor rămâne în vigoare noile controale la frontieră. Austria a fost criticată de nenumărate ori pentru politicile sale dure privind gestionarea valului de imigranţi din ţară, printre care impunerea de cote zilnice de imigranţi – 3.200 de sosiri per zi -, dar şi limitarea de solicitări de azil la 37.500 pe an.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă